FOTO Două şantiere care îi sufocă pe bucureşteni. De ce nu se mai lucrează pe Liviu Rebreanu şi când se vor încheia lucrările din Pantelimon
0În ultima vreme, multe zone importante din Bucureşti s-au transformat în adevărate şantiere, spre disperarea celor sunt nevoiţi să treacă pe lângă ele zi de zi. Un exemplu important este şantierul deschis în urmă cu ani buni pe bulevardul liviu Rebreanu din Capitală, aici unde astăzi nu mai sunt muncitori, locul semânând cu unul părăsit.
Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu au început în anul 2011, iar costurile se ridică la circa 17 milioane de euro, cuprinzând, printre altele, refacerea părţii carosabile, amplasarea mobilierului urban şi reamenajarea liniei de tramvai.
Astăzi, bucata de drum cuprinsă între Aleea Barajul Dunării şi Bulevardul 1 Decembrie pare abandonată şi în locul gazonului verde ce ar fi trebuit să existe între şinele de tramvai au crescut bălării ce ajung şi la un metru şi jumătate înălţime.
Aşa arată şina de tramvai pe care ar fi trebuit s-o înverzească municipalitatea
Lucările, spun cei din Primăria Capitalei, au fost îngreunate din pricina exproprierilor urmează să fie făcute în această zonă. Cu toate acestea, viceprimarul Cornel Pieptea susţine că de luna viitoare lucrările vor fi reluate.
La orele prânzului, pe şantier nu sunt muncitori
„În prima săptămână a lunii octombrie, Primăria Capitalei va încheia procedura de expropriere - circa 3951 mp de terenuri şi 167 mp de construcţii cu destinaţie comercială. În prezent, stadiul fizic al lucrărilor pe bulevardul Rebreanu este de 86%, urmând ca în cursul anului 2016 lucrările să se finalizeze“, a precizat Pieptea.
Chiar şi aşa, cei care locuiesc în zonă susţin că nu mai suportă să stea cu şantierul în faţa blocului.
„Parcă nu se mai încheie lucrările astea, ne-am săturat toţi de ele. Alţii fac poduri şi autostrăzi într-o zi şi la noi se chinuie de ani să facă o bucată de bulevard. Ruşinică!“, a spus Paul, un tânăr care locuieşte într-un bloc de pe acest bulevard.
Ambuteiaje şi nervi
Un alt şantier important deschis în Bucureşti este cel de pe Bulevardul Pantelimon. Aici, muncitorii sunt prezenţi pe şantier, însă lucrările par departe de a fi încheiate, deşi reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an. Traficul rutier este înfiorător, iar şoferii care trebuie să traverseze această zonă sunt nevoiţi să stea blocaţi în trafic zeci de minute.
Lucrarile la Şoseaua Pantelimon presupun, printre altele, modernizarea liniei de tramvai, a părţii carosabile, realizarea unor piste moderne pentru biciclişti, dar şi realizarea unui terminal multimodel. Proiectul, spun reprezentanţii municipalităţii, ar trebui să tranforme zona în una mult mai modernă, dar cei care locuiesc aici nu par să mai aibă răbdare.
„Nu vedeţi ce au făcut aici? N-au cum să termine până la anul, chiar nu cred aşa ceva“, spune o femeie care locuieşte pe Bulevardul Chişinău.
Lucrările din Pantelimon ar urma să se încheie până la sfârşitul acestui an
Şi pe Şoseaua Iancului a fost deschis un şantier important, iar costurile pentru aceste două lucrări se ridică la circa 247 de milioane de lei, bani asiguraţi din bugetul local.