Cum se transformă artiştii în statui vii: lucrurile neştiute despre oamenii împietriţi care dau culoare străzilor

Statuile vii dau culoare marilor oraşe ale lumii, fiind un magnet care atrage curioşi de toate vârstele dornici. Fenomenul se petrece uneori şi în Bucureşti, atunci când ies în stradă actorii Teatrului Masca.

Statuile vii, cunoscute şi sub denumirea de „statui vivante“, sunt produsul unei lumi colorate, magice, în care actori cu o stăpânire de sine deosebită şi foarte talentaţi reuşesc să se tranforme în veritabile statui care stau nemişcate ore în şir. Teatrul Masca din Capitală este una dintre cele mai cunoscute „fabrici“ de statui viviante, prima statuie vie luând naştere în anul 2010, după cum povesteşte Mihai Mălaimare, actor şi director al instituţiei, un adevărat deschizător de drumuri în ceea ce priveşte teatrul de stradă.

Izolarea, cea mai grea parte

„Este o chestiune extrem de onorantă, un element de culoare al teatrului de stradă care a apărut în anii `70 ca o frondă împotriva modului în care era condusă lumea, pentru că fiinţa umană era alterată. Statuia vivantă a venit să atragă atenţia publicului“, povesteşte Mihai Mălaimare, în pauza dintre repeteţiile organizate la Teatrul Masca din Capitală.

Cel mai greu lucru pentru un actor care se pregăteşte să devină statuie vie chiar şi pentru câteva zeci de minute este să îşi controleze mişcările involuntare. Ochii, buzele şi respiraţia sunt printre cele mai greu de controlat, dar totodată sunt şi elementele care dau autenticitate statuii şi pot transforma un actor într-o adevărată operă de artă vie. „Trainingul ţine de cunoaşterea perfectă a corpului şi izolarea este extrem de importantă. Să faci asta timp de câteva ore este de-a dreptul halucinant“, explică artistul.

Se antrenează săptămâni în şir

Totodată, mai spune acesta, nu orice actor poate fi o statuie vie în jurul căreia să fie ţesută o poveste care să-i atragă pe toţi ca un magnet. Periodic, Teatrul Masca organizează evenimente în locuri publice în cadrul cărora prezintă publicului poveştile spuse fără vorbe de statuile vii. Pentru ca trecătorii să le creadă şi să pătrundă în lumea fascinantă a teatrului de stradă, actorii transformaţi în statui trebuie să se prezinte impecabil şi să fie atenţie la cele mai mici detalii. Pregătirea pentru un spectacol este cea mai grea, după cum spune Mălaimare.

FOTO Masca şi statuia vivantă/Mihai Mălaimare

Actorii se antrenează săptămâni în şir, în funcţie de spectacolul din care urmează să facă parte, ajungând să muncească chiar şi luni întregi pentru a pune la punct în detaliu fiecare parte a spectacolului. „Oamenii ăştia se antrenează multe ore pe zi, ajungând să facă asta pentru un singur spectacol chiar şi cu trei luni înainte. Nemişcarea devine halucinantă şi, aidoma unui drog, deschide porţi către lumi pe care nu le bănuiam“, mai spune Mălaimare.

Tehnici de antrenament

În momentul în care artiştii participă la un spectacol pus în scenă într-o încăpere sigură, lucrurile decurg, în mare parte, liniar, fără mari emoţii. Cu totul altfel stă treaba în momentul în care artistul iese în stradă, acolo unde publicul se află la doar câţiva metri, uneori centimetri faţă de statuia vie. Înainte de orice, explică specialistul, curioşii privesc faţa statuii şi, din acest motiv, este cea mai importantă parte a corpului pentru un artist care se înahamă la o asemenea provocare.

FOTO Masca şi statuia vivantă/Mihai Mălaimare

„Fixitatea privirii, mai ales a globului ocular, este un lucru relativ uşor de obşinut dacă actorul fixează un punct precis şi îl priveşte cu foarte mare atenţie, făcând efortul de a nu extinde aria privirii, fapt care ar determina imediat mişcare globilor oculari şi, ca urmare imediată, distrugerea iluziei nemişcării“, povesteşte Mihai Mălaimare în cartea „Masca şi statuia vivantă“.

Un alt lucru extrem de complicat pentru un actor este să îşi controleze nevoia de a înghiţi des şi de a clipi. Astfel, artistul trebuie să găsească momentul oportun în care să îşi mişte trunchiul sau un braţ şi să atragă atenţia publicului, astfel încât înghiţitul şi clipitul să fie greu sesizabile.

Record de nemişcare la Teatrul Masca

Machiajul şi costumul pe care urmează să le poarte o statuie vie sunt extrem de importante, iar cei care le realizează sunt de cele mai multe ori chiar cei care joacă în respectivul spectacol. Spre exemplu, în momentul în care un artist urmează să joace un rol, acesta trebuie să se documenteze temeinic şi să vadă foarte clar cum trebuie să arate pentru respectiv spectacol. Costumul este fără doar şi poate foarte important, fiind evaluat de spectator înainte chiar să evalueze prestaţia statuii.

FOTO Masca şi statuia vivantă/Mihai Mălaimare

Nu există reguli când vine vorba de costum, iar materialitatea statuii este dată de lemn, metal, lut sau marmură, în general. Astfel, artistul trebuie să fie conştient că are nevoie de o porţie zdravănă de materiale care să imite perfecte aceste materii solide. „În România nu există încă o şcoală de scenografie, înercăm să-i determinăm pe cei responsabili să abordeze tema machiajului şi cea a costumului. Machiajul este făcut de fiecare artist şi uneori este toxic, spre exemplu cel făcut pentru statuile de bronz“, mai spune Mălaimare.

FOTO Masca şi statuia vivantă/Mihai Mălaimare

Avantajul este că artistul stă relativ puţină vreme costumat şi machiat pentru spectacol. Spre exemplu, recordul de nemişcare înregistrat de statuile de la Teatrul Masca este de circa o oră şi jumătate, în timp ce recordul mondial este de 14 ore.