VIDEO Chişinău: Un bărbat a sărit la bătaie la şoferul unui troleibuz, nemulţumit de felul în care acesta conducea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO politiacapitalei.md
FOTO politiacapitalei.md

Poliţiştii sectorului Ciocana întreprind acţiuni de investigaţie, la identificarea şi sancţionarea individului ce apare în imagini. Incidentul a avut loc la finele lunii februarie curent, fiind surprins de un martor, care a filmat cu telefonul mobil conflictul.

Conform informaţiilor acumulate de către poliţişti, agresorul a recurs la acţiuni violente, lovind şoferul troleibuzului de pe ruta 13. 

Conflictul s-ar fi iscat din cauza unor manevre efectuate în trafic.

În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe agresorul din imagini sunt rugate să comunice informaţiile la numărul de telefon – 069 549 918, pentru a stabili cu certitudine toate circumstanţele conflictului.

Conform legislaţiei în vigoare, individul riscă amendă în mărime de la 11.000 lei la 21.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani.

Poliţia Capitalei avertizează şi solicită participanţilor traficului rutier de a manifesta respect reciproc, iar în caz de necesitate să apeleze după ajutor la serviciul specializat 902.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite