Valorile familiei în strategii guvernamentale şi în realitate

Festivalul Familiei, desfăşurat anul acesta cu mult fast, probabil, mai mult pentru a distrage atenţia de la problemele politice şi sărăcia în care ne bălăcim de ani ani buni, mi s-a părut organizat mai mult pentru politicieni, care nu au scăpat prilejul de a se întrece la declaraţii pompoase.

Nu chiar atât de departe de microafoane şi tribune de la care se vorbea frumos despre politici şi programe în sprijinul familiei, al mamelor şi copiilor, poţi vedea realitatea tristă în care se zbate o mare parte a familiilor din Moldova.

Fără indemnizaţii pentru copii, cu salarii mici din care o viaţă întreagă nu poţi aduna de un apartament, cu acces limitat la servicii sociale şi de sănătate, care mai sunt şi de proastă calitate, umilite la şcoală pentru că nu au bani să cotizeze, familiile, întregi sau incomplete, fac eforturi supraomenişti ca să-şi crească copiii, chiar dacă aducerea lor pe lume este un risc pe care fiecare părinte şi-l asumă. 

De la tribune am auzit, a câta oară, despre strategii şi programe. În fiecare an se elaborează câte unul sau mai multe documente de acest fel, majoritatea după modelul ţărilor în care au avut succes. Câte însă din cele puse în practică până acum au dat şi rezultate şi în ce măsură populaţia a simţit la propriu schimbarea? Despre aceasta nu se prea vorbeşte. Chiar şi dacă se spune ceva, e atât de nebulos, cu cifre, procente sau indici, încât şi unui academician îi este greu să înţeleagă, darămite omului de rând.

Acum câţiva ani, fiind la un stagiu în Suedia, am văzut cum sunt percepute la nivelul oamenilor de rând politicile sociale îndreptate spre familie. Când mi-am exprimat, către o colegă suedeză, admiraţia pentru adolescenţii frumoşi, plini de viaţă, zâmbitori şi liniştiţi, pe care-i vedeam peste tot, ea mi-a răspuns, cu mândrie, că aceasta e generaţia crescută pe politici sociale bune, e rodul unor politici promovate în sprijinul FAMILIEI. Majoritatea suedezilor apreciază eforturile guvernanţilor. Asta pentru că politicile funcţionează la toate nivelurile şi sunt făcute aşa ca să ajungă la orice om. Familia este ridicată la rang de prioritate naţională. În Suedia, niciun copil nu este lăsat în afara politicilor statului. Pentru fiecare copil se alocă lunar o sumă de 500 de euro. Părinţii însă nu pot cheltui banii aşa cum vor. Ei trebuie să demonstreze că aceşti bani au fost cheltuiţi exact pentru copilul pentru care au fost alocaţi. Poate, de aceea în Suedia nu sunt copii abandonaţi şi nici instituţii rezidenţiale. Suedezilor le place să spună că acum 100 de ani, erau foarte săraci şi s-au ridicat doar datorită politicilor îndreptate spre popor. Am văzut taţi, în speciali printre politicieni, care vorbeau cu mândrie despre faptul că se află în concediu de creştere a copilului. Tendinţa taţilor de a lăsa politica, afacerile şi a sta cu copilul în al doilea an de la naştere este foarte răspândită şi încurajată în Suedia. Mamele îşi pot relua astfel activitatea, iar familia devine mult mai unită.

Suedia, ca şi vecinele ei nordice Norvegia şi Finlanda, se află în vârful unui clasament numit Indexul Mamelor, pe care îl publică anual organizaţia internatională „Salvati Copiii“. Criteriile luate în calcul pentru elaborarea studiului au fost mortalitatea infantilă în diverse stadii de la naştere, mortalitatea maternă şi starea de sănătate a mamei, gradul de şcolarizare al mamelor, venitul mediu pe cap de locuitor şi participarea femeilor la guvernarea ţării. Indexul Mamelor poziţionează ţara noastră la mare distanţă de Norvegia, Suedia şi Finlanda, fruntaşele clasamentului. Republica Moldova se situează pe locul 84 din 176 de ţări, în urma României (locul 61) sau a Ucrainei (locul 74).

Moldova nu este singura care trece prin astfel de momente. Multe ţări din Europa s-au confruntat cu aceeaşi problemă. Reacţia lor însă nu a fost băgarea capului între umeri, ci politici de stimulare a natalităţii, de protecţie a copiilor, de susţinere a familiilor nevoiaşe, dar şi de încurajare a familiilor care îşi pot permite o creştere şi o educaţie corespunzătoare pentru copii. Asta presupune siguranţă socială şi materială pentru mame, înseamnă creşe şi grădiniţe suficiente, asistenţă sanitară de calitate, gratuităţi pentru mame şi copii. Aceasta înseamnă, în primul rând, că toate nevoile de bază ale familiei trebuie asigurate la costuri decente şi în condiţii bune.

În Moldova, în ultimii ani indemnizaţiile pentru copii au fost scoase, iar cele care se acordă mamelor pentru creşterea copilului în primii trei ani de la naşterea copilului sunt retrase dacă mama se angajează la lucru. Concediul pe care îl pot lua taţii la creşterea copilului e doar pe hârtie, în realitate, e o adevărată corvoadă.

Mii de copii nu au parte de căldura părintească, pentru că mamele şi taţii lor au fost nevoiţi să ia calea pribegiei. Sute de copii sunt în afara statisticilor, pentru că nu au acte de identitate şi pot deveni uşor victime ale traficanţilor şi nimeni n-o să-i caute. În fiecare săptămână, cel puţin câţiva copii sunt violaţi şi bătuţi în propia familie. Ce fel de model de familie urmează aceşti copii? Ce fel de familie îşi vor construi ei, dacă acum nu au închipuire a ceea ce înseamnă ea? Deocamdată, aceste statistici nu încap în strategii şi programe naţionale, iar preţul neglijenţei de astăzi, se pare, ne va costa enorm peste câţiva ani.