Vacanţă gratuită la mare pentru elevii cu performanţe din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia generală, educaţie, cultură, tineret şi sport a municipiului Chişinău informează că oferă elevilor cu reuşite deosebite oportunitatea de a se bucura, gratuit, de o vacanţă de şapte zile pe litoralul Mării Negre. Proiectul se înscrie în Programul de Cooperare în domeniul educaţiei Bucureşti – Chişinău pentru elevii treptei gimnaziale şi de liceu din cadrul instituţiilor de învăţământ din municipiul Chişinău, transmite IPN.

„Dacă nu aţi reuşit să depuneţi dosarul la instituţia unde studiaţi pentru a beneficia de aceste bilete de odihnă, o puteţi face, în regim de urgenţă, la DGECTS, str. Mitropolit Dosoftei, 99, secţia Educaţie, bir. 14, până la 20 iulie”, se spune într-un comunicat de presă al Direcţiei.

Dosarul elevului, în format electronic şi pe suport de hârtie, trebuie să conţină: buletin de identitate sau certificat de naştere, copie paşaport, aviz epidemiologic de la medicul de familie (cu specificaţia „clinic sănătos – apt pentru colectivitate”, din care să rezulte starea de sănătate la zi a elevului – sensibilităţi, alergii, afecţiuni sub tratament, acordul părinţilor, copia diplomelor sau notelor, ce confirmă performanţele elevului. Avizul de la medic urmează a fi prezentat în ziua plecării în tabără,

Varianta electronică sau scanată a dosarului poate fi expediată la adresa de e-mail: tabereodihna@mail.ru, iar cea pe suport de hârtie – pe adresa str. Mitropolit Dosoftei, 99, secţia Educaţie, bir. 14.

Tabăra de vară îşi va desfăşurat activitatea pe litoralul Mării Negre – Costineşti, pe perioadele/seriile aferente: 24.07 – 31.07; 31.07 – 07.08; 07.08 – 14.08; 14.08 – 21.08; 21.08 – 28.08. Tabăra se va desfăşura în staţiunea Costineşti, la hotelul Corsa. Sunt asigurate trei mese pe zi în regim de gratuitate. Se va asigura şi transportul tur-retur

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite