Ruşii despre românii din Est: să îi lăsăm să distrugă Europa şi vinul lor e otravă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Banciu a stârnit nemulţumirea românilor de pe cele două maluri prin afirmaţiile lui la adresa românilor de la Est de Prut, în presa rusă găsim un caz parcă tras la indigo: Un cunoscut scriitor rus afirmă la un post de radio că moldovenii ar trebui lăsaţi să se integreze cât mai repede în Uniunea Europeană pentru a o distruge din interior.

În cadrul unei emisiuni TV, scriitorul rus Mikhail Nikolayevich Zadornov ia în derâdere pe moldoveni şi vinurile moldoveneşti.

Acesta spune că moldovenii, lituanienii, estonienii şi ucrainienii vor distruge din interior Uniunea Europeană, că vinul moldovenesc este otrava perfectă pentru europeni şi că în Republica Moldova fiecare zi este o Fiesta.

Iată mai jos un fragment din dialog.

“Dj-ul de la Radio:

În Republica Moldova oficialii şi-au exprimat dezacordul total vizavi de declaraţiile lui Rogozin cu privire la faptul că fără acceptul părţii transnistrene, Republica Moldova nu ar trebui să meargă pe calea integrarii europene.

Reacţia lui Zadarnov:

„Pe noi ne doare în cot de ce crede Republica Moldova, asta e părerea noastră. Noi doar o expunem şi nu o impunem. Eu spre exemplu consider că ar trebui să îi lăsam (moldoveni) cât mai repede să se integreze în UE pentru ca UE să se blocheze în sfârsit.

Nu e suficient că au devenit membri Letonia şi  Estonia, mai rămâne şi Ucraina, iar UE nici nu o să îşi dea seama când o să se dezintegreze. Desigur că UE urmăreşte numai un sigur lucru: cât mai mult să încurce Rusia. Ei au nevoie de Republica Moldova ca de un cui în talpă. La ce bun să se chinuie cu acest popor incapabil de a munci?

Aţi fost vreodată în Republica Moldova? În Spania măcar e oficial Fiesta, la ei în schimb în fiecare zi e Fiesta, fără niciun motiv. Nu neapărat că moldovenii sunt un popor chiar într-atât bun de nimic, dar… apropo, acolo mai locuiesc şi găgăuzii care nici măcar nu ştiu că în curând vor fi trimişi în Uniunea Europeană.

Aşa că trebuie să îi dăm pe toţi cât mai repede Europei, UE se va dezintegra şi toate aceste ţărişoare vor începe să caute “prietenia” cu Rusia.

Uitaţi-vă la georgieni care deja vin cu propuneri gen: noi suntem de treabă, cumpăraţi apa noastra minerala, cognacul nostru etc. Până şi pe Onişcenco (fostul medic sanitar-şef) l-au dat afară căci nu se poate să îţi baţi aşa joc de prietenii reînviaţi.

Iar pe moldoveni trebuie să îi dăm cu tot cu vinul lor, ca să bea toţi în UE vin moldovenesc şi să se otrăvească odată şi pentru totdeauna. Poate că cei din cercuri înalte beau vin bun, însă ce se exportă în magazinele din Bulgaria e sub orice critică, vin bun de vopsit gardurile.

Sigur că există şi vin moldovesc bun, însă el nu a ajuns niciodată la mine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite