Reformă în sănătate la scară municipală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Clinic Municipal nr.4 va fi transformat într-un centru pentru bătrâni FOTO Dumitru Goncear
Spitalul Clinic Municipal nr.4 va fi transformat într-un centru pentru bătrâni FOTO Dumitru Goncear

Un spital din Capitală va deveni centru pentru bătrâni şi bolnavi incurabili. În cadrul altuia va fi deschisă o clinică doar pentru bărbaţi, iar policlinicile vor fi interconectate informatic.

Din ianuarie 2014, Maternitatea nr. 2 din Chişinău va fuziona cu Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail“, Spitalul Clinic Municipal nr. 4 se va numi Centrul Municipal de Geriatrie şi Îngrijiri Paleative, iar Centrul Stomatologic Municipal şi Centrul Medicilor de Familie nr. 12 din sectorul Râşcani vor avea autonomie financiară şi managerială. Toate aceste măsuri fac parte din strategia de dezvoltare a sistemului medical, pregătită de Direcţia Sănătate a Primăriei Capitalei.

„Avem cele mai ieftine servicii de stomatologie din Chişinău. Nu ne putem compara cu clinicile private în privinţa dotărilor, însă ne avantajează fluxul mai mare de pacienţi. Sper că prin această reformă vom obţine echipamente moderne, fiindcă o parte din aparate au şi 30 de ani“, afirmă şeful Centrului Stomatologic din Chişinău, Anatol Pancenco.

„Spitalul nostru este cel mai vechi din Chişinău şi îngrijim aici, în special, vârstnici şi pacienţi din păturile social vulnerabile. Avem nevoie de mai multe paturi. Personalul nu va avea de suferit“, susţine, la rândul său, directorul Spitalului nr. 4, Diana Noroc.

Şi autorităţile municipale dau asigurări că în urma acestei reforme nu vor fi făcute disponibilizări. „La Spitalul nr. 4 vrem să mai deschidem două secţii noi de îngrijiri paleative. Asta înseamnă că vom mai avea nevoie de circa 20 de asistente şi vreo patru-cinci medici. Nu ştim de unde să-i luăm. Vrem să-i rugăm şi pe pensionari să rămână la lucru, pentru că avem nevoie de oameni“, declară şeful Direcţiei Sănătate a Primăriei, Mihai Moldovanu.

Policlinici conectate la un sistem comun

Până la finele acestui an, toate cele 12 centre ale medicilor de familie din Chişinău vor fi interconectate printr-o platformă informatică dedicată. Astfel, doctorii vor putea ţine electronic evidenţa programărilor pentru consultaţii şi îşi vor putea sincroniza fişierele clinice şi analizele de laborator cu fişa fiecărui pacient. „Am semnat deja un ordin conform căruia toate centrele medicilor de familie trebuie să-şi instaleze programul MedexOne până la începutul anului viitor. Este un sistem specializat pe care îl avem deja la Asociaţia Medicilor de Familie din sectorul Centru şi care s-a dovedit a fi îndeajuns de flexibil pentru necesităţile noastre“, precizează Mihai Moldovanu.

Potrivit responsabilului, pentru anul viitor a fost prevăzut un buget de 100 de milioane de lei pentru instituţiile medicale municipale. Jumătate din fonduri sunt pentru achiziţionarea echipamentelor medicale, iar restul - pentru reparaţii.

Clinică de andrologie

O altă noutate din planul de reformă prevede crearea primei instituţii specializate în tratarea problemelor de sănătate specifice bărbaţilor, în incinta Spitalului „Sf. Arhanghel Mihail“. Deocamdată, au loc consultări cu reprezentanţii Catedrei de Urologie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ pentru selectarea medicilor care vor lucra în această clinică.

„În timp ce Ministerul Sănătăţii bate pasul pe loc, Chişinăul se mişcă înainte cu o reformă proprie. Acest lucru ar putea crea bariere în realizarea reformei de sănătate la nivel naţional“, este de părere expertul Andrei Mecineanu de la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite