Primăria Chişinău oferă ajutor financiar copiilor din familii social-vulnerabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt mii de copii care vin din familii social-vulnerabile vor putea beneficia de ajutor financiar în sumă de 700 de lei, anunţă Primăria municipiului Chişinău.

Potrivit IPN, banii vor putea fi ridicaţi de mâine, 18 august. Fiecare elev va beneficia de suma de 700 de lei.

Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat la şedinţa operativă de la Primărie că acordarea banilor este o practică anuală şi vine să sprijine copiii din familii vulnerabile. Listele au fost întocmite de către directorii de şcoli. Consiliul municipal Chişinău a alocat în aceste scopuri 5,6 milioane lei.

Banii pot fi ridicaţi de marţi, 18 august, la orice filială „Moldindconbank”, în baza buletinului de identitate.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite