Prima doamnă a Poloniei şi soţia preşedintelui moldovean vor inaugura „Primăvara poloneză în Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anna Komorowska, soţia preşedintelui Poloniei. FOTO: Wikipedia
Anna Komorowska, soţia preşedintelui Poloniei. FOTO: Wikipedia

Organizaţia Obştească „Primăvara poloneză în Moldova”, cu sprijinul Ambasadei Republicii Polonia la Chişinău invită  la cea de-a XIV ediţie a Festivalului „Primăvara poloneză în Moldova”, care se va desfăşura în perioada 17-18 mai, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului Relaţii Interetnice al Republicii Moldova, evenimentul reprezintă cartea de vizită a diasporei poloneze din Moldova şi are drept scop popularizarea realizărilor polonezilor din zonele compact populate din nordul ţării, Găgăuzia, Transnistria, precum şi din municipiul Chişinău.

La concertul din 17 mai, care va avea loc în incinta Teatrului „Ginta Latina”, vor evolua ansambluri de amatori de cântece şi dansuri: „Polonezii Bugeacului” (Comrat), „Clopotele din Stârcea” (s. Stârcea, r-nul Glodeni), „Păsările primăverii” (mun. Chişinău) precum şi ansamblurile vocale „Warshavka” (Grigorovka, r-nul Sângerei) şi „Rândunicile” (Bălţi), „Koralki” (Tiraspol), „Iris” (Râbniţa), „Slobodjanki” (Sloboda-Răşcov).

La ceremonia de deschidere a festivalului vor participa Anna Komorowska, prima doamnă a Poloniei, Margareta Timofti, prima doamnă a Republicii Moldova, reprezentanţi ai Ambasadei şi Consulatului Republicii Polonia la Chişinău. În cadrul festivalului, în foaierul instituţiei-gazdă, „Ginta Latină”, va fi vernisată o expoziţie de artă, obiecte de artizanat şi publicaţii poloneze, precum şi tradiţionala expoziţie de fotografii despre activitatea organizaţiilor poloneze, cu genericul „Viaţa noastră de la Festival la Festival”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite