Opt moldoveni, amendaţi pentru că au pescuit în perioada de prohibiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din Brânza şi Vulcăneşti au documentat opt moldoveni pentru încălcarea regimului de frontieră, prin desfăşurarea activităţilor de pescuit în perioada de prohibiţie. De la pescari au fost ridicate 300 metri de plasă şi circa 60 de kilograme de peşte.

În primul caz, patrula Sectorului Poliţiei de Frontieră Brânza, aflată în misiune de serviciu, a observat şapte persoane care pescuiau în apele de frontieră. Bărbaţii au fost monitorizaţi o scurtă perioadă de timp, după care poliţiştii de frontieră au acţionat după competenţă.

În timpul verificărilor s-a constatat prezenţa a şapte cetăţeni moldoveni, locuitori ai satelor Colibaşi, Ursoaia şi Vadul lui Isac, raionul Cahul. Totodată, au fost scoase pe mal 200 metri de plasă, care ulterior cu alte patru instrumente pescăreşti şi 55 kg de peşte viu de diferite specii au fost transmise Serviciului Piscicol.

Un alt conaţional din satul Ciumai, raionul Taraclia, a fost documentat pentru aceleaşi încălcări. Acesta a fost observat de către inspectorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Vulcăneşti care supravegheau zona pe direcţia satelor Ciumai şi Tabachi. Bărbatul în vârstă de 36 ani pescuia în apele din proxima liniei de frontieră. De la locul depistării persoanei s-a ridicat o plasă din monofilament, cu o lungime de 100 metri, în care era prins 2 kg de peşte.

În baza celor constate, poliţiştii de frontieră au întocmit procese verbale şi aplicate amenzi conform art. 332 al. (1) Cod Contravenţional privind încălcarea regulilor de aflare în zona de frontieră. În ambele cazuri au fost anunţaţi angajaţii Serviciului Piscicol pentru luarea măsurilor legale ce se impun în domeniul de activitate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite