REPORTAJ  O mamă nedreptăţită de viaţă şi de cei dragi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 19 ani, Iulia a fost încercată de greutăţile vieţii mai mult decât un bătrân. Şi-a înmormântat mama, a umblat pe străzile Rusiei câştigând o bucată de pâine, soţul a părăsit-o la un an după ce şi-au pus pirostriile, iar astăzi locuieşte într-un Centru social din Bălţi alături de fiinţa care-i face zilele mai luminoase - băiatul de doi ani, Ionel.

Numai că nedreptăţile nu se opresc aici. Tânăra mămică nu are o locuinţă proprie, iar inima lui Ionel bate în partea dreaptă.Cu copilul în braţul drept şi cu rufele în cel stâng, Iulia înşira hainele proaspăt spălate pe funia din faţa Centrului. Ionel îi tot şuşotea ceva plăcut la ureche, fiindcă tânăra se amuza copios. Îndoită sub greutatea micuţului şi a rufelor, femeia încerca să se mişte cât mai repede, ca să scape de povară.

Comerţ pe străzile Rusiei

Viaţa Iuliei nu a fost una uşoară, iar viitorul nu-i prevede ceva ambiţios. Fără casă, fără mamă şi tată, fără soţ, singură încearcă să lege tei de curmei şi să-i ofere un trai decent lui Ionel. Cum? Nici ea nu ştie răspunsul. Însă nu va ceda, căci asta înseamnă pierdere de timp şi nerezolvarea problemelor, spune ea. Iar ca să fie despărţită de băiat şi să-l dea la casa de copii asta ar însemna cea mai mare lovitură primită până acum.

„Părinţii mei sunt de etnie romă şi din această cauză mă luau permanent cu ei peste hotare, adică în Rusia. Nici pe la şcoală nu am umblat. Au fost câteva încercări de a frecventa orele, dar nu mă puteam adapta. Aşa că mama m-a învăţat acasă să citesc şi să scriu. Făceam comerţ pe străzile Moscovei împreună cu ei. Apoi când am împlinit opt ani dânşii au divorţat. Tata o bătea tare pe mama, iar ea nu a mai suportat. A plecat de la noi şi s-a dus la un alt bărbat, luându-mă numai pe mine cu dânsa. Ceilalţi doi fraţi au rămas cu tata”, povesteşte tânăra despre copilăria sa.

Tatăl Iuliei nu-şi bătea doar soţia, dar prin palmele lui îi trecea şi pe copii. Motivul era simplu, explică tânăra - toţi erau vinovaţi de izbucnirea certurilor în familie, numai el avea dreptate. „Tata deseori ne reproşa că dacă nu eram noi, el demult divorţa de mama. Cu toate că după ce s-au despărţit el a căutat-o mult timp pe mama, iar când a găsit-o a mai bătut-o de câteva ori”, zice tânăra femeie în timp ce-l sărută dulce pe Ionel.

„Aveam nevoie de mama”

Alături de mama, copilăria Iuliei nu s-a îndulcit cu nimic. Bărbatul care locuia cu mama sa nu era diferit de tatăl său biologic. Aceleaşi certuri, bătăi, stresuri. „Într-o seară nu am mai suportat toată murdăria pe care o înghiţeam cu tonele şi i-am spus că m-am săturat de ceea ce văd şi că trebuie să înceteze toate acestea. Aşa că unei cumătre de-a mamei i s-a făcut milă de mine şi m-a crescut la ea o perioadă îndelungată”, spune fata şi îşi şterge cu mâneca dreaptă lacrimile de pe obraz.

„Nu e uşor să treci prin astfel de situaţii, fiindcă eu am iubit-o pe mama, aşa cum era ea, şi aveam nevoie de dânsa. Am iubit-o chiar dacă mi-a replicat într-o zi că din cauza mea i se întâmplă toate problemele şi că ar fi fost mult mai fericită dacă nu locuiam cu ea, dar rămâneam cu tata”, spune printre sughiţuri tânăra.

La 15 ani, Iulia s-a căsătorit. În sfârşit scăpase de calvar. Doar că peste câteva luni, tânăra află că e însărcinată, noutate care a pus capăt relaţiei cu soţul său. „El dorea ca eu să fac avort, deoarece nu eram pregătiţi să fim părinţi, dar eu am refuzat. Mama lui l-a influenţat mult şi nu puteam suporta noi presiuni. Aşa că m-am întors la mama, care îşi schimbase atitudinea faţă de mine, doar că într-o lună de zile s-a stins. Era bolnavă de cancer”, explică fata.

Alungată de rude

Iulia nu avea pe nimeni în Rusia. Soţul nu avea permisiunea părinţilor să o vadă. Tatăl se mutase cu fraţii săi în alt oraş şi nu ştia nimic de ei. La femeia care o îngrijise câţiva ani nu putea să apeleze, pentru că aceasta trebuia să hrănească două guri. Unica speranţă era bunica din Moldova. „Băiatul s-a născut cu o maladie - inima se află în partea dreaptă. Aşa că la bunică nu am încălzit mult locul. Zicea că micuţul e bolnav, plânge mult şi nu doreşte să fie acuzată de moartea lui. I-am explicat că nu se va întâmpla nimic, dacă tu nu-i vei faci niciun rău”, oftează fata în timp ce-i îndreaptă bretonul piciului.

Fata a rugat-o pe bunică să o mai lase un timp la ea acasă, până îl pune pe picoare pe Ionel. Însă nimic nu a putut-o convinge pe bătrână. Totodată, tatăl fetei dispune de un apartament în Ocniţa, însă nici acolo nu a fost lăsată să locuiască. „Tata suferă de o boală psihică şi mi-a zis că nu dă apartamentul nimănui şi nici nu se duce la psihiatrie să se lecuiască. Mi-a făcut băiatul terorist şi că nu vrea să moară de mâna lui, dar ce rău poate să-i facă un copil de doi ani. Tatăl lui Ionel s-a recăsătorit. Am cerut ajutor de la el, dar mama lui m-a ameninţat că dacă îl mai sun o să am neplăceri mari. Respectiv am rămas pe drumuri”, zice ea.

Speranţa Iuliei

Cazul a fost preluat de CCF Moldova, organizaţie care acordă ajutor părinţilor ai căror copii riscă să fie instituţionalizaţi. Asistenta socială din cadrul ONG-ului, Natalia Făurean, a menţionat că situaţia fetei era una destul de critică. „Iulia a stat o perioadă într-un Centru de Plasament, rudele erau reticente şi nu vroiau să o găzduiască, deoarece se temeau de boala lui Ionel. Acum stă în alt centru. Am depus toate eforturile ca băiatului să-i fie asigurat dreptul la sănătate. Astfel, am apelat la Ministerul Sănătăţii şi Ionel a suportat cu bine prima sa operaţie. Acum monitorizăm cazul şi depunem eforturi ca micuţul să fie primit la creşă, iar mama să poată lucra”, ne-a spus Natalia.

Speranţa Iuliei nu a rămas încuiată în cutia Pandorei. Femeia ştie că într-o zi lucrurile se vor aranja şi nu va mai trebui să stea prin casele sociale. „Ion se simte mai bine după intervenţia chirurgicală. Sper să se deschidă creşa socială din Bălţi şi să pot munci, ca să ne întreţinem. Nu vreau nimic mai mult decât Ionel să fie sănătos, iar eu să am putere să-l cresc. Vreau o casă, cât de mică. Cred că nu cer prea mult de la viaţă”, încheie Iulia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite