Locuitorii a patru sate din dreapta Nistrului vor avea acces liber pe malul stâng
0Locuitorii satelor Cremenciug, Chiţcani, Mereneşti şi Zahorna, situate pe malul drept al Nistrului, vor avea acces liber pe malul stâng începând cu data de 1 ianuarie 2017. Aceştia vor trece doar prezentând actele în care este indicat domiciliul. O decizie în acest sens a fost luată de administraţia de la Tiraspol ca urmare a multiplelor adresări din partea cetăţenilor, scrie Novosti PMR în pagina electronică.
Trecerea spre zona plajei din Dubăsari şi pe teritoriul bazei de canotaj din oraş se va face în continuare în baza unor permise spreciale care pot fi obţinute gratuit de la administraţia oraşului. Permisele eliberate în 2016 sunt valabile până la 1 februarie 2017.
În 2016 au fost solicitate 149 de permise pentru accesul în zona plajei – în special de către sportivi sau muncitorii din regiune.