Internetul, nesigur pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii
trebuie să supravegheze copiii atunci când stau pe internet. FOTO: tmpress.ro
Părinţii trebuie să supravegheze copiii atunci când stau pe internet. FOTO: tmpress.ro

Fascinaţia copiilor pentru internet este în continuă creşte de la an la an, iar talentul cu care cei mici butonează şi navighează on-line a ajuns să depăşească de multe ori chiar şi performanţele părinţilor. Copiii împărtăşesc o multitudine de informaţii personale, la care au acces nu doar prietenii şi familia, ci şi abuzatorii, care creează ameninţări tot mai variate.

În acest context, în ultima perioadă se atestă o creştere a victimelor traficului de fiinţe umane recrutate din mediul on-line. Potrivit datelor Centrului Internaţional „La strada”, în 70 % dintre apelurile telefonice parvenite la organizaţie sunt anunţuri despre ofertele de angajare propuse pe internet. Totodată, au fost înregistrate cazuri de trafic de copii în scopul exploatării sexuale, aceştia fiind recrutaţi de pe reţelele de socializare.

Fenomenul ia amploare

„Internetul este nesigur pentru minori. Ei fac cunoştinţă cu multe persoane necunoscute, inclusiv adulţi. Ulterior, copiii se întâlnesc real cu maturii, iar consecinţele sunt grave, ca rezultat copilul este abuzat. Am avut cazuri când poliţia a interceptat discuţii cu conotaţii sexuale între copil şi adult. Copiii nu conştientizează ce pericole îi paşte, deoarece pentru ei e mai uşor să comunice pe net, fiindcă nu-şi exteriorizează complexele şi nu-şi fac griji cum arată fizic, adică internetul le oferă o comoditate şi o securitate”, explică avocata Natalia Bayram.

Datele statistice oferite de Ministerul Afacerilor Interne arată că fenomenul ia amploare, iar grupul ţintă cuprinde copii, în special băieţi, cu vârsta între 10-14 ani. Eugen Moraru, şeful Centrului pentru combaterea crimelor informatice din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii menţionează că pe parcursul anului trecut au fost investigate şapte cazuri în care au fost reţinute persoane care au convins copiii să stabilească o întâlnire.

Recrutarea, prin jocuri on-line

„În 2013 s-au înregistrat 15 cazuri de pornografie infantilă, iar în 2014 - 18 cazuri, numărul real al acestora fiind însă cu mult mai mare. Recrutarea copiilor are loc pe reţelele de socializare, dar mai există şi prin jocurile on-line. Majoritatea copiilor recrutaţi nu sunt supravegheaţi de către părinţi şi petrec o foarte mare parte din timp pe net. Abuzatorii au, de regulă, vârsta cuprinsă între 22-35 de ani şi au cunoştinţe în domeniul IT. Am avut şi agenţi economici, studenţi, feţe bisericeşti, străini”, opinează Moraru.

Copiii recunosc faptul că petrec o bună parte în mediul virtual. Cei mai mulţi dintre ei navighează pe reţelele de socializare nefiind supravegheaţi de părinţi. Experţii menţionează că ei sunt manipulaţi şi că nu conştientizează riscurile navigării pe internet sau că în spatele necunoscuţilor se află adevăraţi „criminali”.

Preşedinta Centrului „La Strada”, Daniela Misail-Nichitin, a subliniat că minorii trebuie educaţi cum să se comporte în mediul on-line. „Este important să-i învăţăm care sunt riscurile, cum îşi selectează prietenii, pe cine îi acceptă în prieteni şi pe cine îi resping, cum îşi pot proteja sau securiza profilurile, cum pot evita situaţiile de furt de date cu caracter personal, adică învăţându-i că datele cu caracter personal nu trebuiesc expuse în mediul online şi bineînţeles, să acceseze site-ul www.siguronline.md în care pot primi consultanţă online. Pe lângă informare şi consiliere, site-ul constituie un punct naţional de contact pentru raportarea conţinuturilor dăunătoare şi infracţiunilor legate de abuz şi exploatare sexuală online a copiilor”, a declarat Daniela Misail-Nichitin.

Discuţiile obscene, pedepsite on-line

Astfel, securitatea minorilor în mediul online devine tot mai mult preocuparea diferitelor grupuri profesionale, a căror mandat este asigurarea protecţiei copiilor. Potrivit experţilor, statul trebuie să joace un rol important în contracararea oricăror forme de abuz faţă de copii (inclusiv în mediul online), societatea civilă să contribuie la prevenirea fenomenului prin activităţi de informare şi sensibilizare atât a copiilor, cât şi adulţilor, iar şcoala şi familia trebuie să contribuie la educaţia copiilor şi în mediul online. Securitatea copiilor pe internet este la fel de importantă ca şi siguranţa pe care părinţii o asigură acestora în viaţa reală.

„Din 2012 a fost introdusă în Codul Penal o nouă formă de abuz sexual asupra copiilor - purtarea discuţiilor despre relaţii sexuale prin intermediul mijloacelor informaţioanale sau discuţii obscene. Deci, simpla discuţie dintre copil şi adult pe aceste teme este pedepsită penal de la 3 la 7 ani şi se consideră infracţiune gravă. Totodată, discuţiile purtate cu un copil în vederea stabilirii unei întâlniri offline, chiar dacă rămâne la nivel de propunere, la fel este pedepsită”, specifică avocata Bayram.

Potrivit unui studiu, circa 80% dintre copiii din localităţile urbane şi circa 70% din cele rurale au acces la internet, iar al 10-lea copil din Moldova, care are acces la internet, a primit, cel puţin o dată, propuneri indecente de la persoane necunoscute.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite