FOTO Hânceşti, locul unde a murit Manuc-bey

Conacul lui Manuc-bey de la Hânceşti, fotografiat în 1925

Cu 200 de ani în urmă, printre codrii Lăpuşnei, se ridica un conac cu nimic mai prejos decât palatele puternicilor zilei din Europa. Manuc-bey, negustor şi diplomat, armean crescut în Balcani, şi-a găsit refugiul la Hînceşti, în Basarabia ajunsă şi cu contribuţia sub stăpânirea rusească.

Puternicul armean avea planuri mari pe care le ţesea din conacul său de la Hînceşti. Dorea să ridice un port la Reni, port pe care să-l transforme într-o placă turnantă a comerţului dintre orient şi occident. Era în continuare implicat în politică şi se bucura de încrederea ţarului Alexandru I.

Conacul lui Manuc-bey a zăcut mulţi ani în paragină, iar lucrările de renovare se desfăşoară în prezent cu ajtorul fondurilor europene. Din fosta glorie de altădată au rămas doar ziduri decojite. Nimic nu mai aminteşte de petrecerile strălucitoare de altă dată, există doar speranţa că acest monument de arhitectură va deveni cât mai curând o atracţie turistică.

Traseul îmbogăţirii

Manuc-bey a intrat în graţiile voievodului Constantin Ipsilanti în anul 1802, când l-a împrumutat pe domnitor cu 250 de pungi de galbeni. Pe atunci, Manuc era stabilit la sudul Dunării, la Rusciuc, de unde îşi coordona afacerile din Balcani. Născut în 1769, într-o familie de armeni ajunşi în Rusciuc, Manuc şi-a petrecut tinereţea prin Ţara Românească şi Moldova, învăţând tainele negustoriei din aceste locuri. Armeanul ce avea să joace un rol important în destinul Basarabiei s-a pus la începutul carierei sub protecţia lui Tersenec Oglu, un fost sacagiu devenit bandit pe drumurile Balcanilor şi ajuns prin forţa candelor sale înarmate paşă de Rusciuc.

Steaua lui Manuc a început să se înalţe după ce a intrat în graţiile voievodului Constantin Ipsilanti: în iarna anului 1802 a fost numit serdar la Bucureşti, iar în 1803 i-a fost încredinţată administrarea salinelor din Ţara Românească. A ştiut să le facă profitabile – din 1803 până în 1806 cât timp Manuc-bey a administrat ocnele de sare acestea au adus venituri de câte 300.000 de piaştri în fiecare an. Documentele lui Manuc din aceşti ani atestă faptul că a început să cumpere moşii şi vii în toată Ţara Românească. În foarte scurt timp, Manuc-bey s-a îmbogăţit atât de mult încât au început să circule anecdote despre averea lui fabuloasă – unele dintre acestea fiind false. Astfel, Stanislau Bellanger relatează cât se poate de convins că Manuc, armeanul din Balcani, a impresionat Parisul după ce a câştigat 100.000 de franci la cărţi, bani pe care i-a donat pentru săracii capitalei franceze. Doar că Manuc-bey nu a călătorit niciodată la Paris.

Un proiect gigantic

Intrat în graţiile ţarului după rolul jucat în anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, Manuc-bey a început să pună la cale un proiect de anvergură: dorea să ridice un port la Dunăre, în localitatea Reni. Pentru a-şi duce la îndeplinire proiectul, Manuc a cumpărat în 1815 moşia Hînceşti din Lăpuşna, moşie pe care se găseau mari suprafeţe de codri seculari, iar neguţătorul avea nevoie de mari cantităţi de lemn pentru ridicarea portului Reni. În paralel, Manuc şi-a vândut toate moşiile din Ţara Românească pentru că intenţiona să se stabilească în Basarabia aflată în stăpânirea Imperiului Ţarist. Chiar a înaintat un memoriu ţarului Alexandru I în care îi cerea acestuia să delimiteze 35.000 de deseatine în jurul oraşului Reni pentru înfiinţarea unui district ce urma să fie colonizat cu oameni ce doreau să scape de jugul turcesc din Balcani. Proiectul lui Manuc era unul cât se poate de ambiţios: cerea să îi fie acordată conducerea noului port, obligându-se ca acesta să producă un profit de 20.000 de galbeni annual. Proiectul nu a mai fost realizat până la urmă, însă Manuc-bey a avut o contribuţie esenţială la dezvoltarea regiunii din jurul moşiei sale de la Hînceşti, influenţa sa politică în faţa funţionarilor ţarişti fiind hotărâtoare pentru scutirea de dări a mai multor sate din regiune.

Moartea prinţului armenilor

Manuc-bey avea să-şi sfârşească zilele în conacul ridicat la Hînceşti, toate marile sale proiecte politice şi economice rămânând nerealizate. La 20 iunie 1817, Manuc-bey a primit în vizită pe generalii ruşi Benningsen şi Bahmetev pe care a ţinut să-I găzduiască astfel încât să-şi respecte faima. După o masă îmbelşugată oferită oaspeţilor, Manuc-bey a vrut să-i impresioneze pe generalii ruşi cu armăsarii săi arabi. Caii au fost aduşi în faţa cerdacului unde se serveau cafele, însă rândaşii nu-I puteau stăpâni şi prezenta aşa cum se cuvenea. Mânios pe lipsa de îndemânare a oamenilor săi, Manuc-bey s-a ridicat de la masă şi a încălecat pe unul din caii arabi, dând câteva probe de măiestrie ecvestră în faţa generalilor ruşi. Însă în scurt timp a căzut de pe cal având probleme de respiraţie. Întins pe cerdac, Manuc-bey dădea semne că îşi revine. Medicul lui personal nu era la conac, iar după câteva minute de luciditate Manuc-bey a început din nou să aibă probleme de respiraţie. La câteva ore de la declanşarea crizei, în seara zilei de 20 iunie 1817, Manuc-bey a murit în conacul său din Hînceşti.