Focul Haric ajunge în Moldova pentru a 15-a oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focul Haric va ajunge în acest an pentru a 15-a oară în Republica Moldova. În Joia Paştelui, o delegaţie a Mitropoliei Moldovei, condusă de ÎPS Vladimir, va merge la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde va lua lumina sfântă, transmite IPN.

Mitropolitul Vladimir a declarat pentru presă că din delegaţie fac parte zece persoane, printre care şi preşedintele ţării, Igor Dodon. Faţa bisericească a menţionat că focul haric va fi adus cu o cursă regulată, Chişinău – Tel-Aviv, iar toate cheltuielile vor fi suportate de Mitropolie.

„Mi-aş dori foarte mult să merg, chiar am planificat, împreună cu soţia să mergem la Ierusalim, dar vedem, pentru că agenda s-ar putea schimba”, a declarat şeful statului pentru presă.

Sâmbătă seara, în ajun de Paşti, Focul Haric va fi adus la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din capitală. Lumina sfântă va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor, care o vor răspândi în întreagă ţara. În acest an, Sărbătoarea Paştelui are loc pe 16 aprilie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite