Femeile din politica de la Chişinău au fost selectate greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olga Nicolenco susţine că în politica din Republica Moldova lipseşte un mesaj pro-feminist FOTO: europalibera.org
Olga Nicolenco susţine că în politica din Republica Moldova lipseşte un mesaj pro-feminist FOTO: europalibera.org

Experta în respectarea egalităţii gender, Olga Nicolenco, susţine că femeile din politică nu au reuşit să formeze propria imagine, iar o cauză ar fi că au fost selectate greşit femeile care au fost promovate la posturile înalte în stat.

Potrivit IPN, Olga Nicolenco susţine că lipsa unui mesaj pro-feminist din partea femeilor din politica mare din Republica Moldova descurajează şi alte femei să dorească să se implice în acest domeniu. Femeile-politicieni nu au creat o faţă proprie a acestui domeniu şi, mai degrabă, au promovat mesajele liderilor lor de partide, bărbaţi, de la care au şi învăţat la propriu politica. 

Experta a declarat că se insistă pe introducerea unei cote de reprezentare a femeilor în politică deoarece nu există paritate de gen, or acolo se iau deciziile importante pentru întreaga societate. Moldova nu asigură paritatea de gen deşi s-a angajat prin semnarea mai multor acorduri internaţionale.

În acelaşi timp, Olga Nicolenco a menţionat că trebuie să se muncească mult cu partidele politice pentru că acestea pot rezolva problema dată. „Femeile din politica moldovenească nu au reuşit să formeze propria imagine şi o cauză ar fi că au fost selectate greşit femeile care au fost promovate la posturile înalte în stat”, spuneexperta. 

Ea admite că încă o cauză este şi faptul că femeile au învăţat politica de la bărbaţi şi continuă să o promoveze.

Răspunzând la întrebarea de ce se menţine percepţia că femeile sunt mai puţin interesate de politică, experta a menţionat că deseori, la seminarele pe care le moderează, aude de la femeile prezente întrebarea: „Ce au făcut pentru noi femeile de sus?”, ceea ce denotă decepţia lor în femeile din politica mare. Experta menţionează că, de obicei, anume femeile fac munca cea grea în campaniile electorale, ele „frământă glodul electoral”, iar ulterior munca lor nu este apreciată şi la funcţiile importante sunt promovaţi bărbaţi care nici nu au fost observaţi în timpul campaniilor. „Femeile au nevoie să ştie că vor putea ajunge în anumite funcţii unde se iau decizii fără a conta pe rude şi prieteni”, a subliniat experta.

Olga Nicolenco e de părere că Republica Moldova are nevoie de cotă de reprezentare a femeilor în politică, acesta va fi un instrument temporar, până se vor forma anumite deprinderi la electorat şi la clasa politică. În acelaşi timp, experta este convinsă că atunci când Moldova va avea mai multe femei la conducere, se va reduce corupţia şi numărul de furturi de la stat, se va reduce povara economică şi socială de pe umerii femeilor, iar „politica nu va mai avea un gust amar”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite