De ce nu va produce liberalizarea vizelor nici un efect în Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei a fost acum ceva timp la Chişinău, imediat după ce Uniunea Europeană a stabilit ca finală data de la care cetăţenii Republicii Moldova vor putea circula fără vize pe teritoriul majorităţii statelor europene. Ea a rămas profund marcată că această veste nu a stârnit un mare val de emoţie şi de bucurie din partea românilor de dincolo de Prut.

Vă mai amintiţi când cetăţenii Germaniei democrate treceau fără ca cineva să îi mai poată opri, către Germania Federală? Ştiţi că guvernul german care conducea atunci partea de Est, aflată sub ocupaţia rusă, a decis să ia măsuri ca să... introducă în legalitate tot acest proces?

Cam aşa s-a întâmplat în acest an şi cu Republica Moldova.

Ce efect poate produce o lege care practic nu face decât să legalizeze o situaţie de facto?

1.000.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova deja muncesc în spaţiul Uniunii Europene iar aproximativ 500.000 se află la muncă în Rusia. Deci avem 1,5 milioane de români care deja muncesc în afara graniţelor şi pentru asta nu au avut nevoie de nici un fel de viză dată la grămadă. Fiecare s-a descurcat pe cont propriu.

Dacă te uiţi cu atenţie vei constata că 1,5 milioane de cetăţeni plecaţi din 4 milioane reprezintă de fapt marea parte a populaţiei active, adică acea populaţie care ar fi putut genera probleme dacă graniţa s-ar fi deschis. 

Dacă te plimbi pe străzile din Chişinău, vei constata că sunt tineri, că sunt bătrâni, dar că sunt foarte puţini oameni la vârsta de muncă. În afara capitalei situaţia este şi mai cruntă deoarece vorbim de o populaţie îmbătrânită, pensionară. Aceştia nu vizează defel ca să se ducă la muncă în spaţiul european, ba mai mult, nu au de gând să plece defel, nici măcar în vizită.

Am văzut o ştire explozivă - liberalizarea vizelor va aduce un aflux suplimentar de peste 10 000 de turişti. Acestea sunt poveşti pentru necunoscători : cei care au vrut să intre în România au făcut-o oricum, deoarece agenţiile le obţineau foarte uşor vizele.

Mai punem aici şi faptul că se va putea intra fără de vize doar cu paşaport biometric şi ajungem la un efect zero. 

Mai putem aici şi faptul că cei care aveau de gând să plece din Republica Moldova au făcut-o luîndu-şi paşaport românesc, adică au beneficiat de dreptul lor legal. Aproape jumătate de milion de cetăţeni ai Republicii Moldova au şi cetăţenia română, iar mai bine de jumătate dintre ei deja şi-au făcut nu doar paşaport, ci şi buletin românesc cu domiciliu în România.

Şi să spunem că cineva care totuşi vroia să circule în spaţiul european sau în România nu avea paşaport românesc. Atunci a apelat la varianta clasică: un prieten din România sau o asociaţie i-a dat invitaţie şi în doar 10 zile avea ştampila pe document.

Aşa că, doamna Monica Macovei: de ce să se bucure basarabenii când ei oricum aveau aceste drepturi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite