Administratorii rutelor de microbuz solicită din nou mărirea tarifului de călătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii rutelor municipale de microbuz sunt nemulţumiţi de faptul că autorităţile locale nu acceptă să ajusteze tariful de călătorie, care rămâne neschimbat din 2006, în pofida majorării preţurilor la carburanţi şi la piesele de schimb. Administratorii susţin că două rute municipale deja au fost suspendate şi vor urma şi altele.

Directorul firmei „Auto-Rapid“, administratorul a zece rute municipale de microbuz, Nicolae Seredneac, a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că mulţi administratori de rute sunt în prag de faliment. Unii şi-au pus în gaj locuinţele pentru a procura unităţi de transport noi, însă încasările pe care le obţin nu le ajung nici pentru achitarea ratelor.

„Recunoscut că şoferii de pe maxi-taxi supraîncarcă unităţile, pentru că altfel nu vom putea supravieţui. Este imposibil în condiţiile tarifului actual de 3 lei ca pasagerii să fie transportaţi doar pe scaune“, a spus Nicolae Seredneac, accentuând că pentru orele de vârf ar fi nevoie de dublat numărul microbuzelor, dar cu tariful actual nici nu se pune în discuţie acest lucru.

Administratorul rutelor municipale de microbuz 165 şi 175, Veaceslav Găină, susţine că autorităţile procedează incorect în relaţiile cu transportatorii privaţi din Chişinău, nu le oferă niciun fel de susţinere, deşi anual aceştia achită în bugetul de stat circa 40 de milioane de lei şi circa 16 milioane de lei în bugetul municipal. Asta în timp ce administratorii transportului public primesc în fiecare an din bugetul local zeci de milioane de lei din banii contribuabililor.

„Municipalitatea obţine venit curat din partea transportatorilor privaţi, fără să investească măcar un bănuţ. De ce unii sunt susţinuţi, iar noi suntem într-o situaţie mai jalnică. Am încercat prin diferite metode să ajungem la un numitor comun, am prezentat mai multe calcule care motivează necesitatea revizuirii tarifului la călătorie, însă autorităţile locale consideră că nu este necesară o astfel de acţiune“, a spus Veaceslav Găină.

„Sperăm că solicitarea transportatorilor va fi pusă în discuţie la următoarea şedinţă a Consiliului municipal Chişinău. Pentru examinarea acestei probleme a fost creată şi o comisie specială în cadrul Consiliului Municipal, care a ajuns la concluzia că problema tarifului la călătoria cu microbuzul există, în contextul în care acesta este unicul tarif care a rămas neschimbat din 2006“, a adăugat administratorul.

În aceeaşi conferinţă de presă, consilierul municipal Iurie Topală, a spus că municipalitatea are o strategie de dezvoltare a transportului public, dar acesta este axată prioritar pe transportul de capacitate mare.

„Sunt de acord cu problemele enunţate de transportatorii privaţi, dar vreau să spun că din 2001, de când sunt consilier municipal, abia acum o lună la CMC a ajuns proiectul de majorare a tarifului la călătoria cu microbuzul. Totodată, până azi nu avem un proiect de decizie final pe care să-l putem înainta consilierilor spre aprobare. Sunt doar schiţe de proiect”, a menţionat alesul local. Consilierul a mai spus majorarea preţului de călătorie este justificată de scumpirile la carburanţi, însă municipalitatea are mai multe condiţii pe care transportatorii privaţi vor trebui să le respecte, în cazul în care va fi aprobată decizia de majorare a tarifului.

Administratorii rutelor municipale de microbuz solicită un tarif de călătorie de cinci lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite