Vladimir Voronin: Recomandările Comisiei de la Veneţia sunt obligatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Guvernarea a avut o reacţie neadecvată după opinia Comisiei de la Veneţia pe marginea iniţiativei de schimbare a sistemului electoral, crede liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. În cadrul unei conferinţe desfăşurate de Consiliul Public al organizaţiei „Pentru o Patrie Liberă”, fostul şef de stat a spus că organizaţiile europene nu dau ordine, dar acest lucru nu înseamnă că recomandările acestor structuri pot fi ignorate.

Voronin afirmă că recomandările sunt obligatorii dacă eşti membru al unor asemenea structuri şi semnatar al mai multor tratate internaţionale, transmite IPN.

„Structurile europene au suficientă experienţă să înţeleagă ce se întâmplă în Moldova”, a subliniat Vladimir Voronin, adăugând că „deciziile noastre se oglindesc asupra reputaţiei pe care o avem în cadrul unor asemenea structuri”. Liderul PCRM a mulţumit experţilor Comisiei de la Veneţia pentru opinia aprobată acum câteva zile cu referire la iniţiativa de modificare a sistemului electoral. În opinia sa, declaraţiile pe care le-au făcut reprezentanţii puterii după această concluzie a Comisiei demonstrează că „regimul degradează tot mai mult şi se apropie de unul dictatorial”.

Vladimir Voronin spune că este o „minciună obraznică” afirmaţia reprezentanţilor puterii precum că experţii Comisiei de la Veneţia au recomandat doar unele amendamente tehnice la proiectul ce vizează schimbarea sistemului electoral actual în unul mixt. 

„Este o minciună obraznică, deoarece concluziile Comisiei sunt note critice, nicidecum de ordin tehnic”, a mai spus Vladimir Voronin.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, expertul Sergiu Tofilat a venit cu îndemnul de creare a unui grup de experţi în domeniul electoral, care să conteste proiectul la Curtea Constituţională şi care să examineze oportunitatea iniţierii unui referendum în problema modificării sistemului electoral.

Vicepreşedintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Dumitru Ciubaşenco, a menţionat că doar un orb nu observă „tandemul Plahotniuc-Dodon” şi „dacă majoritatea partidelor din opoziţie militează pentru eliberarea statului din captivitate, cei doi optează pentru conducerea ţării de către regimul celor două partide”.

Conferinţa „Sistemul electoral din Moldova: ieri, azi şi mâine” a întrunit la masa de discuţii experţi, politicieni, reprezentanţi ai comunităţii ruseşti din Moldova etc.

Comisia de la Veneţia, în cadrul şedinţei plenare din 16 iunie, a adoptat „opinii critice” privind proiectul de modificare a sistemului electoral din Republica Moldova. Urmare a consultărilor cu toate părţile interesate, s-a constatat în special că reforma propusă nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unui consens larg. Există „îngrijorări semnificative” în legătură cu reforma propusă, inclusiv riscul ca deputaţii aleşi în circumscripţii nominale să fie expuşi intereselor de afaceri. Mai mult, experţii consideră că atribuţia Comisiei Electorale Centrale de a stabili circumscripţii uninominale e formulată vag, fapt care presupune un risc de influenţă politică.

Ca reacţie, preşedintele Parlamentului, democratul Andrian Candu a spus că autorităţile Republicii Moldova s-au angajat să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia pentru a îmbunătăţi legislaţia electorală, ca să nu apară întrebări de asigurare a dreptului la vot al celor din diasporă sau din stânga Nistrului şi ca să fie asigurată participarea femeilor în politică. Însă decizia de schimbare a sistemului electoral va avea loc pentru că ţine de voinţa majorităţii populaţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite