Vlad Filat, liderul PLDM: „În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană“ (P)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Planul 2020 a fost lansat acum o săptămână de către liderul PLDM Vlad Filat şi premierul liberal-democrat Iurie Leancă. FOTO: PLDM
Planul 2020 a fost lansat acum o săptămână de către liderul PLDM Vlad Filat şi premierul liberal-democrat Iurie Leancă. FOTO: PLDM

Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, explică obiectivele Planului 2020, lansat săptămâna trecută, şi vorbeşte despre perspectivele formaţiunii la alegerile parlamentare din toamnă.

Aţi lansat săptămâna trecută un plan al PLDM. Ce presupune acest plan?
Vlad Filat: Vinerea trecută, împreună cu Iurie Leancă şi cu alţi colegi din echipa PLDM, am prezentat opiniei publice Planul 2020 al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Este viziunea noastră pentru dezvoltarea Republicii Moldova până la sfârşitul acestui deceniu. Planul nostru este unul foarte realist, cu acţiuni concrete şi măsurabile. Avem patru obiective strategice de realizat până în 2020 pentru ca ţara noastră să progreseze constant: să edificăm un sistem de educaţie calitativă, să creăm oportunităţi pentru apariţia mai multor locuri noi de muncă, să consolidăm un stat de drept fără corupţie şi să asigurăm un viitor european pentru Republica Moldova.

Având în vedere faptul că până la viitoarele alegeri parlamentare au rămas mai puţin de şase luni, nu credeţi că acest plan ar putea fi interpretat ca o acţiune electorală?
Nu cred. Este al şaptelea an de când PLDM lansează proiecte, politici şi programe şi mai toate obiectivele majore pe care le-am propus societăţii de la apariţia noastră ca partid s-au realizat sau sunt în curs de realizare. Şi nu contează dacă aceste obiective au fost formulate şi făcute publice în timpul campaniilor electorale sau în perioada dintre campanii. Contează că ne-am propus obiective realiste, conectate la interesele cetăţenilor şi, prin urmare, posibil de realizat. În ultimii cinci ani, am muncit mult pentru ca Republica Moldova să devină mai liberă, să aibă o societate cu adevărat deschisă şi să devină ţară europeană. Am întreprins acţiuni ferme ca să avem şcoli şi grădiniţe mai bune, drumuri mai bune, să construim centre de sănătate şi spitale, apeducte şi sisteme de canalizare, să reformăm poliţia, să avem un stat de drept şi să luptăm cu corupţia. Iar cel mai important succes pe care l-am obţinut este că astăzi cetăţenii Republicii Moldova se bucură din plin de dreptul de a circula liber în Europa. Un alt succes de răsunet pentru Republica Moldova urmează să-l obţinem peste câteva zile, când vom semna, pe 27 iunie, la Bruxelles, Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.

De ce este nevoie de un asemenea plan de lungă durată şi cât de realizabil poate fi el în conjunctura actuală?
Viaţa, în general, nu ţine de conjunctură, cu atât mai mult existenţa unui stat, a unui popor. Dezvoltarea societăţii este un proces care trebuie mai întâi conceptualizat, vizualizat şi apoi înfăptuit pas cu pas. Dacă vrem să ne mişcăm înainte, să progresăm până la standardele europene, trebuie să avem un plan de perspectivă, să ştim ce avem de făcut acum, imediat, dar şi în lunile sau în anii următori. Da, noi am reuşit să punem ţara pe picioare, dar viaţa este în continuare prea grea pentru mulţi oameni. Este adevărat, cetăţenii trăiesc într-o ţară mult mai liberă decât acum cinci ani. Dar încă mulţi dintre ei întâmpină dificultăţi cotidiene, mulţi luptă zilnic pentru o existenţă demnă. Noi credem că a venit momentul pentru un dialog naţional despre cum ar trebui să producem transformările dorite de cetăţeni. Este cert un lucru: astfel de schimbări nu pot fi realizate printr-o campanie, prin slogane goale, prin acţiuni de manipulare sau proteste sponsorizate. O transformare durabilă a Republicii Moldova necesită un plan de acţiuni complex şi de lungă durată. Anume un astfel de plan este Planul 2020 pe care îl propunem noi.

De ce aţi ales să scoateţi în evidenţă anume educaţia ca obiectiv strategic al planului dumneavoastră şi ce veţi întreprinde concret în acest domeniu?
Educaţia este fundamentul dezvoltării Republicii Moldova, este cea mai puternică garanţie că Moldova va merge înainte. Un sistem de educaţie de calitate oferă tinerilor abilităţi şi gândire creativă – calităţi obligatorii pentru atingerea succesului în viaţă. O educaţie mai bună înseamnă un stat mai bun, pentru că cetăţenii sunt mai atenţi la ceea ce fac politicienii, discută şi dezbat politicile publice. Noi am făcut deja paşi importanţi pentru îmbunătăţirea educaţiei. Am majorat salariile pedagogilor, am reabilitat şi construit grădiniţe şi şcoli, am schimbat modul de organizare a Bacalaureatului, luptăm cu copiatul şi luăm măsuri de motivare a elevilor performanţi. Următorul pas important este adoptarea noului Cod al Educaţiei, care va fi precondiţia de dezvoltare nu doar a educaţiei, ci a întregii societăţi. Or, Codul Educaţiei presupune o serie de transformări durabile şi majore. În primul rând, va fi curmată orice formă de discriminare a elevilor pe criterii de apartenenţă etnică, limbă vorbită, religie, dizabilitate sau gen. Curricula şcolară va fi modificată în aşa fel încât orice tânăr să poată îmbrăţişa o profesie europeană modernă. Va fi creat un mecanism eficient de evaluare a performanţelor cadrelor didactice în paralel cu creşterea salarială şi dezvoltarea programelor de formare profesională. Iar vârsta obligatorie pentru educaţie va creşte de la 16 la 18 ani. Sunt convins că aceste schimbări vor asigura condiţiile necesare pentru ca elevii şi studenţii din Republica Moldova să fie şi mai competitivi, şi mai pregătiţi pentru viaţă.

Lipsa locurilor de muncă este o problemă foarte serioasă pentru Republica Moldova. Asta o dovedeşte şi numărul mare de moldoveni care lucrează peste hotare. Cu ce soluţii veniţi la acest capitol?
Noi considerăm că fiecare cetăţean apt de muncă trebuie să aibă un loc de muncă. Un loc de muncă bine plătit este cea mai puternică armă împotriva sărăciei. Un loc de muncă sigur este o sursă de demnitate şi este condiţia de bază pentru a asigura un viitor bun copiilor. PLDM a acţionat şi va continua să acţioneze pentru a încuraja crearea afacerilor private, vom crea condiţii cât mai bune pentru ca afacerile mici şi mijlocii să genereze locuri de muncă. Vom relansa şi moderniza agricultura prin dezvoltarea industriei de procesare, prin producţie agricolă competitivă, prin diversificarea pieţelor de desfacere pentru produsele noastre. Acest obiectiv este deja în curs de implementare. În trei ani, noi am reuşit să oferim de trei ori mai multe subvenţii în agricultură decât comuniştii în opt ani. Astăzi se investesc subvenţii, granturi, credite în plantaţii moderne, tehnică agricolă, linii de procesare şi ambalaj. Dar toate sunt doar un început. Planul 2020 va produce schimbări de lungă durată pentru crearea locurilor de muncă. Viziunea noastră este ca anume sectorul privat să genereze cele mai multe locuri de muncă. Iar Guvernul va contribui la înlăturarea tuturor barierelor şi va oferi oportunităţi pentru ca sectorul privat să se dezvolte. Iată un detaliu concret: 10.000 de locuri de muncă vor fi generate în următorii doi ani doar în urma implementării proiectelor de investiţie publică – proiecte care prevăd reparaţia şcolilor, construcţia drumurilor, grădiniţelor şi a reţelelor edilitare în fiecare localitate, în fiecare sat. Proiectul naţional de conectare a fiecărei gospodării la o reţea de apă de calitate şi canalizare va genera alte locuri noi de muncă şi va îmbunătăţi condiţiile de trai ale cetăţenilor. În plus, vom deschide linii de creditare preferenţială pentru antreprenori, în special pentru tineri şi femei, vom atrage investiţi în dezvoltarea industriei naţionale.

Ce şanse are Republica Moldova să devină, până în 2020, un stat de drept, fără corupţie?
Are foarte mari şanse, dacă măsurile planului nostru vor fi îndeplinite întocmai. Vom implementa un sistem de verificare a tuturor judecătorilor, iar cei necalificaţi sau corupţi vor fi eliminaţi din sistem. Până în 2020, vom abroga imunitatea judecătorilor şi a altor oficiali pentru a putea fi anchetaţi şi traşi la răspundere în cazul săvârşirii unor infracţiuni. Vom implementa un nou program de dotare a Poliţiei cu tot echipamentul necesar pentru a pune capăt mituirii şi corupţiei. Vom asigura eficienţa structurilor de Poliţie pentru a spori încrederea oamenilor în organele de drept ale statului. Vom extinde e-guvernarea şi transparenţa deplină în activitatea instituţiilor statului. Vom acţiona hotărât pentru a pune capăt plăţilor ilegale pentru serviciile medicale acordate.

După semnarea Acordului de Asociere, cât de departe vă propuneţi prin acest plan să înaintaţi în relaţia cu Uniunea Europeană?
Până la obţinerea statului de membru deplin. Şi o spun cu toată certitudinea că acest lucru se va întâmpla cel târziu în anul 2020. Pentru asta, până în 2017, ne propunem să obţinem statutul de ţară-candidat la aderare. De asemenea, ne propunem să valorificăm toate oportunităţile procesului de integrare europeană pentru a reintegra localităţile din stânga Nistrului în viaţa politică, economică şi spirituală a ţării, astfel încât şi concetăţenii noştri din Transnistria să poată beneficia din plin de progresul nostru spre Europa. Noi considerăm că Republica Moldova trebuie să aibă un viitor european, menţinând, în acelaşi timp, relaţii strânse cu Rusia şi cu toţi vecinii din regiune. Avem o limbă europeană. Avem o cultură europeană. Cea mai mare parte din comerţul nostru este cu Europa. Iar cetăţenii noştri doresc condiţii europene de trai: mai multe locuri de muncă, salarii mai mari, mai mult comerţ şi investiţii, călătorii fără restricţii, drepturi cetăţeneşti protejate, mai multe oportunităţi pentru tineri şi femei. Un viitor european înseamnă, de asemenea, un grad sporit de securitate pentru Republica Moldova. Da, suntem un stat neutru prin Constituţie, dar nu putem fi neutri atunci când trebuie să ne alegem partenerii şi calea de dezvoltare.

Alegerile parlamentare din toamna acestui an vor fi şi un test pentru planul pe care l-aţi lansat. Credeţi că veţi trece acest test?
Sunt convins că da. Cred că Republica Moldova va alege să meargă înainte. Noi ştim ce a fost în trecut şi nu am uitat ce fel de politici au urmărit şi implementat comuniştii. Trebuie să ne amintim tot ce au declarat şi ce au făcut ei. Şi să ne gândim bine unde ar ajunge ţara noastră dacă ar urma calea propusă de ei. Partidul care a guvernat până în 2009 ţinea Moldova împrejmuită cu sârmă ghimpată şi spunea că este un basm regimul fără vize cu UE. Ei comparau Uniunea Europeană cu cel de-al treilea Reich. Deci, există o diferenţă reală între tipurile de schimbări care se pot întâmpla. Lansăm Planul 2020 pentru că noi credem că Moldova trebuie să meargă pe calea cea dreaptă spre mari şi importante schimbări în bine. 

Valeriu Vasilică, IPN

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite