VIDEO Dodon promite câte 4.000 de lei pentru familiile în care se va naşte al patrulea copil: „Să avem în Moldova doar familii normale, de altele nu primim”

VIDEO Dodon promite câte 4.000 de lei pentru familiile în care se va naşte al patrulea copil: „Să avem în Moldova doar familii normale, de altele nu primim”

FOTO presedinte.md

Igor Dodon a participat marţi, 15 mai, la Festivalul Familiei, organizat în centrul Capitalei sub egida preşedintelui Republicii Moldova. În cadrul evenimentului, şeful statului a anunţat că va oferi câte 4.000 de lei (circa 200 de euro) pentru familiile în care se va naşte al patrulea, al cincilea etc. copil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit preşedintelui, banii vor fi oferiţi din partea fundaţiei Primei Doamne „Din Suflet”.

Şeful statului nu a ezitat să arunce săgeţi în direcţia comunităţii LGBT, subliniind că Moldova are nevoie doar de familii normale şi că de altele nu va primi.

„Evenimentul a avut un mare succes, iar copiii şi părinţii prezenţi la eveniment s-au distrat şi s-au bucurat de atmosfera frumoasă, programele artistice, jocurile distractive, dulciurile şi darurile oferite”, a scris Igor Dodon întro postare pe Facebook.

El a menţionat că „este necesar să păstrăm şi să transmitem viitoarelor generaţii modelul familiei tradiţionale care este baza societăţii noastre”. 

„Familia moldovenească trebuie să fie familia completă, care să asigure educaţia spirituală şi morală a copiilor precum şi dezvoltarea armonioasă a acestora”, a precizat Dodon.

Preşedintele a reamintit că, pe data de 14-16 septembrie, în premieră, la Chişinău, sub egida preşedintelui Republicii Moldova, va avea loc Congresul Mondial al Familiilor la care vor participa circa 2.000 de persoane din peste 50 de ţări, iar la invitaţia sa, şi-au arătat disponibilitatea de a participa, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, şi un înalt reprezentant al Vaticanului.

citeste totul despre: