VIDEO Alegeri Chişinău. Mihai Ghimpu: Am votat pentru a readuce democraţia în Primăria Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a votat duminică, 20 mai, pentru a readuce democraţia în Primăria municipiului Chişinău şi încrederea oamenilor în democraţie, transmite IPN.

Potrivit liderului PL, fără democraţie nu poate fi bunăstare, dreptate şi libertate. „Am votat pentru cel mai pregătit, pentru cel mai muncitor om, care ştie să iubească, să muncească, care pricepe la gospodărie, care a deţinut funcţii şi a demonstrat că a venit în viaţa politică pentru oameni, nu pentru dânsul”, a spus Mihai Ghimpu.

Liderul PL a votat şi pentru continuarea proiectelor lansate de către ex-primarul Dorin Chirtoacă, pentru unitatea neamului românesc. „Când votez pentru primarul general al municipiului Chişinău, votez pentru unirea celor două capitale”, a mai spus Mihai Ghimpu.
 

La alegerile pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău participă 11 candidaţi. Ca alegerile să fie validate, cel puţin o pătrime din alegatori trebuie să se prezinte la urnele de vot, adică 157,919 votanţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite