Veteranii de război condamnă participarea lui Dodon la evenimentele din Transnistria
0
Uniunea Naţională a Veteranilor de Război din Moldova condamnă intenţia preşedintelui Igor Dodon de a participa la aniversarea a 25-a a misiunii de pacificare de la Nistru şi de a oferi distincţii militare soldaţilor ruşi şi militarilor separatişti, calificându-l drept un „act de trădare a Republicii Moldova”. Uniunea Veteranilor spune că şi vizita „mercenarului de război” Dmitri Rogozin în Moldova este neconstituţională, transmite IPN.
În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, preşedintele Uniunii Veteranilor de Război din municipiul Chişinău, Vasile Icubov, a făcut publică o declaraţie prin care Uniunea îl declară pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezentantul special al preşedintelui federaţiei Ruse în Transnistria – „persoana non grata” în Republica Moldova.
Uniunea a făcut apel către toţi veteranii de război şi societatea civilă să vină pe 28 iulie la Aeroportul Internaţional Chişinău pentru a nu permite intrarea în ţară a vicepremierului rus Dmitri Rogozin.
„Fără viză nu poţi trece graniţele şi hotarele Republicii Moldova, dânsul a declarat că poate, noi putem să-i demonstrăm că nu poate să vină acest individ şi să scuipe în noi”, a spus Alexandru Cimbriciuc, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război, preşedinte a organizaţiei veteranilor din raionul Soroca.
Totodată, veteranii consideră că intenţia preşedintelui Igor Dodon de a decora soldaţii ruşi şi militarii separatişti este o crimă la adresa militarilor care şi-au dat viaţa pentru apărarea independenţei Republicii Moldova. „Domnul Dodon să nu confunde distincţiile de stat şi cadourile protocolare. Mai bine i-ar decora post-mortem pe camarazii noştri căzuţi în luptă”, a spus Vasile Icubov, preşedintele Uniunii Veteranilor de Război din municipiul Chişinău.
„Ce vrea să ne demonstreze nouă domnul Dodon, veteranilor de război, societăţii civile? Vrea să ne demonstreze aceea că noi, băştinaşii Republicii Moldova, suntem puşi în genunchi de minorităţi, ca dânsul să-şi facă carieră politică în faţa Federaţiei Ruse. N-o să-i meargă! Avem şi noi ambiţii şi nu avem ce pierde cu aşa preşedinte, preşedinte care ne vinde ieftin” a adăugat colonelul Ion Potlog.
Tot în declaraţie, Uniunea Naţională a Veteranilor de Război din Moldova susţine decizia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la retragerea forţelor militare ruse din Transnistria.
Declaraţia a fost semnată de peste 1600 de veterani de război.
Într-un interviu oferit pentru postul rusesc de televiziune Rossia 24, preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a declarat că va participa la acţiunile organizate la Tiraspol cu ocazia aniversării a 25-a a misiunii de pacificare. Şeful statului a mai spus că va oferi distincţii de stat pacificatorilor ruşi „în semn de înaltă apreciere pentru misiunea acestora în regiune”. Igor Dodon a mai anunţat că urmează să se întâlnească vineri, 28 iulie, cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, care, potrivit şefului statului, a confirmat vizita sa la Chişinău. A doua zi, preşedintele se va întâlni cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.