Veaceslav Platon, bănuit de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veaceslav Platon
Veaceslav Platon

Veaceslav Platon este vizat într-o nouă cauză penală, intentată pentru evaziune fiscală. Suma impozitului neachitat de către Veaceslav Platon, în calitate de persoană fizică, se cifrează, potrivit  Serviciului Fiscal de Stat, la şapte milioane de lei şi se referă la perioada fiscală a anilor 2012-2015, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale precizează că procesul a fost iniţiat în baza raportului de autosesizare întocmit în luna septembrie 2021 de către acuzatorul de stat. „Din motive neclare, conducerea anterioară a Procuraturii nu a dispus examinarea raportului procurorului, aşa cum o dictează prevederile imperative ale Codului de Procedură Penală, ci a optat pentru transmiterea actului de sesizare a procurorului ca o simplă informaţie către organele de investigaţii”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Procuratura anunţă că acţiunile persoanelor responsabile din cadrul PCCOCS, care au admis încălcări, vor fi verificate, iar ca rezultat vor fi dispuse acţiuni în conformitate cu prevederile legii.

Veaceslav Platon are calitatea de învinuit şi într-o cauza penală pornită pe faptul pretinselor acţiuni ilegale de preluare a controlului asupra BC „Moldova-Agroindbank” şi gestionarea acestei instituţii în beneficiul unui grup criminal organizat. Pe 11 noiembrie anul curent, Veaceslav Platon a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire din 20 mai 2021, emisă de Departamentul de anchetă al Ministerului de Interne al Federaţiei Ruse, în aşa-numită cauză „Laundromat”. Recent, oamenii legii i-au incriminat trei capete noi de acuzare. Acuzatorii de stat au solicitat aplicarea arestului preventiv într-un dosar pornit pe faptul prejudicierii Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule cu 19,5 milioane de lei.

Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova în luna iulie a acestui an. A fost văzut de internauţi la Londra.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite