Valeriu Munteanu: Fără concursul direct al socialiştilor, manevra democraţilor de numire a viceprimarilor nu s-ar fi realizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu consideră că Ruslan Codreanu a ajuns în funcţia de viceprimar al Capitalei, iar Silvia Radu în cea de primar general interimar, datorită inclusiv implicării directe a socialiştilor în aceste acţiuni.

„În vara aceasta, când Dorin Chirtoacă a propus CMC numirea a doi viceprimari, consilierii socialişti au fugit, prin Chişinău, ca hârciogii timp de o lună, blocând pentru lipsă de cvorum realizarea celor două tentative de numire a viceprimarilor, necesare pentru întrunirea condiţiilor legale, pentru ca primarul ales de cetăţeni (şi nu un interimar) să numească prin dispoziţie viceprimarii”, a menţionat Valeriu Munteanu pe pagina sa de Facebook.

În noiembrie, când Grozavu a convocat şedinţa CMC pentru numirea a doi viceprimari desemnaţi şi delegaţi de PD, consilierii socialişti au venit ca nişte paiete la şedinţele CMC din săptămâna trecută, asigurând cvorum şi respectiv realizarea condiţiilor (i)legale pentru numirea viceprimarilor prin dispoziţie, precizează Munteanu.

 
Potrivit liberalului, fără concursul direct, nemijlocit, conştient şi deliberat al socialiştilor, manevra din 6 noiembrie a Partidului Democrat de numire ilegală a viceprimarilor săi nu s-ar fi realizat.


„Iar retorica de astăzi a domnului Plahotniuc, prin care pune în aceeaşi oală (a oponenţilor numirii prin fraudare a viceprimarilor Capitalei) Partidul Socialiştilor şi Partidul Liberal, este dea dreptul hilară.
Nici copii de la grădiniţă nu pot să creadă în povestea conform căreia Radu, Grozavu şi Codreanu nu sunt legaţi ombilical de PD, iar socialiştii (din buzunarul stâng al PD) nu ar fi cei, care le ţin mereu hangul democraţilor la toate operele de satisfacere (nu întotdeauna democratice) a nevoilor politice”, a conchis vicepreşedintele PL.

Fostul director al companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, şi consilierul municipal al PPEM Ruslan Codreanu au fost numiţi luni, 6 noiembrie, în calitate de viceprimari ai municipiului Chişinău de către primarul general interimar al Capitalei, Nistor Grozavu. După ce a semnat dispoziţiile respective, Grozavu a anunţat că se retrage din funcţia de primar general interimar, aceasta fiind preluată de către Silvia Radu.

Preşedintele PAS, Maia Sandu, susţine că numirea Silviei Radu în funcţia de primar general interimar reprezintă un „atac raider” a liderului PDM, Vlad Plahotniuc, asupra Primăriei Chişinău. Potrivit ei, „Plahotniuc a reuşit să le impună chişinăuienilor un primar pentru care la alegerile prezidenţiale au votat 1.327 de cetăţeni din Chişinău”.

De asemenea, PSRM şi-a anunţat intenţia de a contesta în instanţa de judecată dispoziţia lui Nistor Grozavu prin care au fost numiţi viceprimarii, calificând acţiunea respectivă drept „o acţiune de atac raider asupra Primăriei Chişinău şi de uzurpare a puterii”. 

Nici liberalii nu au rămas datori în acest sens. Vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu afirmă că Partidul Democrat a comis un „atac raider” asupra Primăriei Chişinău, atunci când s-a decis numirea în funcţia de primar general interimar a Silviei Radu. Potrivit liberalului, democraţii au intrat prin uşa din spate la Primărie, după ce nu au reşit să câştige în alegeri şefia Capitalei.

Amintim că primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost suspendat din funcţie. Edilul a fost reţinut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află şi în prezent. 

În acel dosar rl este învinuit de corupere pasivă, acceptarea şi primirea, prin intermediar, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini şi a grăbi îndeplinirea unei acţiuni. De asemenea, primarul este învinuit că a comis şi infracţiunea de trafic de influenţă. 

Pe 21 iulie procurorii au expediat dosarul de învinuire în instanţa de judecată. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite