Vadim Krasnoselskii: Avem forţe armate şi zeci de mii de cetăţeni gata să apere Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii, a declarat marţi, 29 august, în cadrul unei conferinţe de presă cu jurnaliştii din stânga Nistrului, că Chişinăul nu şi-a potolit dorinţele de a soluţiona problema transnistreană pe cale militară. În acest context, Krasnoselskii avertizează autorităţile moldovene că Transnistria dispune de forţe armate, organe de drept şi zeci de mii ce cetăţeni care sunt gata să stea la straja regiunii.

Krasnoselskii susţine că lumea din jurul Transnistriei s-a schimbat, formând o nouă agendă a politicii mondiale.

„În Ucraina are loc un război, la doar 600 de kilometri de noi. Nu este clar din vina cui mor aceşti oameni şi nici nu se vede capătul problemei. Moldova deocamdată nu şi-a potolit dorinţa de a rezolva problema (transnistreană) pe cale militară. Acest lucru o confirmă decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, care a spus clar că Rusia este ocupant, iar Transnistria este teritoriu ocupat, iar tuturor politicienilor li se propune să depună toate măsurile politico-diplomatice, până la cele militare, pentru soluţionarea problemei respective. 

Potrivit liderului de la Tiraspol, nici declaraţia Parlamentului de la Chişinău privind necesitatea ca Rusia să-şi retragă „pacificatorii”, nici adresarea Moldovei către ONU pe aceeaşi chestiune nu au nimic în comun cu menţinerea păcii pe Nistru.

„Noi suntem gata pentru orice desfăşurare a evenimentelor. Noi avem forţe armate, organe de drept. E important şi faptul că avem şi o logistică scurtă de mobilizare a populaţiei. Asta reprezintă zeci de mii de cetăţeni care sunt gata să apere statalitatea noastră. De aceea, în calitate de preşedinte şi de comandant suprem al forţelor armate îi sfătui pe toţi să nu ne verifice puterile. Nu va ieşi nimic bun pentru ei. Deopotrivă, este necesar să căutăm puncte d einteres comun şi să soluţionăm problemele ce deranjează oamenii. Nu trebuie să ne gândim la război. În război nu există învingători”, a menţionat Krasnoselskii. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite