Şi a dat exemplul unui comandant al trupelor ruse staţionate în Transnistria, care n-a putut participa la nunta fiicei sale, din cauza „blocadei” impuse de cele două ţări militarilor ruşi staţionaţi în Republica Moldova.

Mai întâi, regretând brusca inflexibilitate a autorităţilor de la Chişinău şi Kiev (care puteau găsi metode mai inteligente de a lupta pentru retragerea Armatei a 14-a, decât împiedicarea unui om să meargă la nunta fiicei sale), se cuvine spus că trupele ruse nu aveau, înainte de toate, ce căuta în Republica Moldova. Sunt, din 1991 încoace, zeci de rezoluţii ale tuturor organismelor internaţionale relevante, impunând Rusiei retragerea acestor trupe de pe teritoriul unui stat independent, care şi-a manifestat de nenumărate ori dezacordul clar faţă de această prezenţă nedorită şi nejustificată, ce încalcă toate prevederile dreptului internaţional. Imposibilitatea militarilor ruşi staţionaţi în Transnistria de a se deplasa nu decurge, aşadar, din vreo încălcare a drepturilor lor, ci din faptul că nu au nici un statut legal pe teritoriul Republicii Moldova. De altfel, nimic nu-l împiedica pe respectivul comandant să meargă la nunta fiicei sale, cât timp plecarea tuturor militarilor ruşi de pe teritoriul Republicii Moldova este cerută insistent de autorităţile legitime de la Chişinău.

Problema nu e, deci, una de încălcare a drepturilor acestor militari, care, în acest moment, nu există, potrivit legislaţiei internaţionale. Comandantul a cărui soartă a deplâns-o în Duma de Stat tovarăşul Kalaşnikov nu a fost împiedicat să plece din Transnistria: el dorea, pur şi simplu, să i se garanteze că, părăsind Republica Moldova ca să meargă la nunta fiicei sale, autorităţile de la Chişinău îi vor permite să se întoarcă, în aceeaşi postură, de ocupant fără nici un drept al unui teritoriu care nu aparţine Rusiei. Nici măcar din punctul de vedere al Rusiei, căci Moscova, cu marea ei clasă diplomatică, nu a recunoscut independenţa Transnistriei.

Şi aceasta, dintr-un motiv cât se poate de inteligent, devoalat – cu acea sinceritate caracteristică naturilor simple – de Dodon: fără Transnistria, nu există o Republică Moldova independentă. Iar Rusia are interesul de a prelungi cât mai mult actuala existenţă artificială a Republicii Moldova, ca teritoriu gri, nici în Europa, nici în afara ei. Fără această existenţă politică a Republicii Moldova, procesul de deznaţionalizare a românilor net majoritari, început în 1944, nu numai că se va opri, dar rezultatele lui vor dispărea într-o generaţie.

Iar asta se vede cu ochiul liber pe teren. În realitate, blocada la adresa Transnistriei, dacă există, este susţinută, probabil, de Kiev. Care, în urma pierderii Crimeei şi a Donbas-ului, se teme că procesul de revenire la Rusia a teritoriilor înglobate în 1954 va continua cu Odessa şi sudul Ucrainei. De aceea, Kievul a „sigilat” frontiera terestră cu Transnistria.

Autorităţile de la Chişinău, în schimb, nu numai că nu au interesul, dar nici nu impun o blocadă reală a Transnistriei. Dacă această blocadă (anunţată cu circa un an în urmă) ar exista cu adevărat, Armata a 14-a ar fi trebuit de mult să moară literalmente de foame. Or, starea ei de sănătate fizică şi militară este excelentă, după cum au atestat-o manevrele desfăşurate nu cu mult timp în urmă. E limpede că blocada Chişinăului e numai declarativă, aprovizionarea Armatei a 14-a desfăşurându-se în continuare relativ normal.

Şi aceasta, pentru că şi Chişinăul – în sensul de actuală elită politică şi culturală basarabeană – are tot interesul ca Transnistria să rămână, fie şi numai nominal, parte componentă a Republicii Moldova. Fără ea, nici nu există, de fapt, nici Republica Moldova, nici actuala ei elită. Vectorul rusificării şi pauperizării, al legării nefireşti al vechii provincii româneşti de lumea asiatică, ar dispărea de la sine. Ca şi extrem de bănoasele afaceri (cu alcool, tutun, arme şi carne vie) care s-au făcut şi se fac în Republica Moldova, profitându-se de existenţa acestui no mans land, care e Transnistria.

Cetăţenii, de toate etniile şi de pe ambele maluri ale Nistrului? Dar cui îi pasă de ei?! Nici măcar deputatului cu nume de pistol-mitralieră!

P. S. Amuzantă (şi edificatoare pentru fiinţa morală a personajului), reacţia lui Dodon, după ce România a salvat din nou de la faliment Republica Moldova şi a mai şi restaurat grădiniţa din satul natal al preşedintelui-plagiator, Sadova. Cică „mulţumim, dar fiecare să stea la casa lui”. Pe româneşte, Capra, după ce că e râioasă, mai stă şi cu coada pe sus... Pentru traducerea moldovenească, poate apela la tartorul suprem, Iurie Roşca.