„Nicio palmă de pământ nu se cedează”. Traian Băsescu a vorbit societăţii civile despre justiţie, unire şi „muzica dulce”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu şi-a încheiat vizita în Republica Moldova cu o întrevedere de mai bine de o oră cu exponenţii societăţii civile. La eveniment s-au adunat oameni de artă şi cultură,  funcţionari şi lideri politici, directori de ong-uri etc., care au adresat întrebări preşedintelui român.

Băsescu a vobit despre cât de riscantă poate fi o justiţie coruptă şi controlată politic pentru dezvoltarea unui stat.

„Sunt foarte mulţi politicieni care nu-şi dau seama ce înseamnă independenţa şi corectitudinea justiţiei. Nici în România nu suntem sfinţi din acest punct de vedere. Încă există tendinţe de a controla tronsoane din justiţie, dar perioada în care aceasta era sub control politic a trecut. Justiţia este arbitrul societăţii, care trebuie să aibă forţa să trateze în mod egal şi un om de rând, şi un ministru, şi un preşedinte. Lipsa de independenţă a justiţiei şi un procent mare de magistraţi corupţi sunt cele două mari riscuri ale Republicii Moldova”, a comentat preşedintele României.

Acesta a vorbit şi despre importanţa rezolvării conflictului transnistrean de către oficialii de la Chişinău: „Finalizarea negocierilor de integrare în Uniunea Europeană nu va fi posibilă fără soluţionarea problemei transnistrene, pentru că UE a primit lecţia Ciprului, ţară care a creat mai multe incoveniente. Soluţia trebuie pregătită din timp. Moldova nu trebuie să aştepte. Chişinăul va trebui să aibă şi o abordare directă în relaţia cu Moscova, iar România va urma întotdeauna punctul de vedere al Chişinăului. Aici nu avem păreri, ci doar vom susţine, fără a comenta. Conflictul trebuie rezolvat, însă nu va fi uşor. Totuşi, Moldova trebuie să plece de la premisa că nicio palmă de pământ nu se cedează”.

image


O tânără l-a întrebat pe Băsescu cum vede ipoteza unirii celor două ţări, ca după asta să urmeze Integrarea Europeană. „Domnişoară, cereţi-o şi o vom face!”, i-a răspuns liderul de la Cotroceni.

Şeful statilui român nu a ezitat să-l invite pe interpretul basarabean Ricky Ardezianu la botezul nepoatei sale, când cel din urmă a adresat o întrebare despre mediatizarea valorilor culturale din dreapta Nistrului pe teritoriul româniei. „S-ar mediatiza foarte mult!”, a exclamat Băsescu, „mai ales că aveţi o muzică dulce, de calitate, care păstrează fibra culturii noastre. Sunteţi sentimentali şi buni”.

Pe final, Traian Băsescu a făcut poze şi a dat îmbrăţişări mai multor persoane din sală.

image

Citeşte mai multe despre vizita lui Traian Băsescu la Chişinău

Traian Băsescu, la Chişinău, unei tinere care l-a întrebat despre unire: „Cereţi-o şi o vom face“

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, miercuri, la Chişinău, cu reprezentanţi ai societăţii civile din ţara vecină, o tânără spunând că ar trebui făcută unirea pentru a rezolva mai repede integrarea în UE a Republicii Moldova. Şeful statului român a replicat: „Domnişoară, cereţi-o şi o vom face“.

EDITORIAL Alina Ţurcanu: Declaraţii de iubire, promisiuni şi aşteptări

Să dea Domnul să se împlinească şi cele făgăduite acum, dle preşedinte Băsescu! Important e să reuşiţi într-un un an şi jumătate cât veţi mai fi la cârma României. Asta ca să aveţi ce spune la spovedania de sfârşit de mandat pe care ne-aţi promis-o - mai în glumă, mai în serios - când v-am întrebat ce vă reproşaţi că n-aţi reuşit să faceţi pentru basarabeni în cei opt ani la putere.

EDITORIAL Cristi Dumitru: Mitul celor 5000 de burse acordate de statul român tinerilor basarabeni. De ce se ceartă Ponta şi Băsescu pe un subiect care nu există

Am tot văzut astăzi prin media contrele referitoare la numărul de burse pe care statul român ar trebui să-l acorde studenţilor basrabeni. Preşedintele a supralicitat pe un subiect care i-a adus constant popularitate, iar Primul Ministru a taxat rapid promisiunea de mărire a numărului de burse, pe motiv că e uşor să vorbeşti pe banii altora.

„Parteneriat de sânge“ România-Republica Moldova, cu ochii la Moscova

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat, la Chişinău, că Republica Moldova nu are o alternativă la drumul european, iar România rămâne avocatul integrării ţării noastre în Uniunea Europeană.

Primarul Chişinăului l-a primit pe liderul român: „Băsescu este garantul integrării europene a Republicii Moldova”

Preşedintele român, Traian Băsescu, a trecut astăzi şi pe la primăria Capitalei, unde a fost întâmpinat de primarul Dorin Chirtoacă şi alţi funcţionari. Cei doi au discutat despre proiectele comune şi au convenit să se vadă la Bucureşti în viitorul apropiat pentru a continua colaborarea.

Băsescu: cheltuielile de construcţie pentru gazoductul Iaşi-Ungheni vor fi suportate de partea română

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, în timpul întâlnirii cu premierul Iurie Leancă, faptul că lucrările de construcţie pentru gazoductul Iaşi-Ungheni vor fi suportate din contul ajutorului nerambursabil de 100 de milioane de euro oferit Moldovei de către România.

FOTO Baie de mulţime la Chişinău: Băsescu, pupat de susţinătorii adunaţi lângă monumentul lui Ştefan cel Mare

Preşedintele român a făcut o tradiţională baie de mulţime printre sutele de susţinători care s-au adunat în vecinătatea monumentului lui Ştefan cel Mare.

Traian Băsescu: „Când termin mandatul, prima vizită o fac la Chişinău, să mă spovedesc“

Preşedintele României Traian Băsescu a declarat că va reveni la Chişinău când îşi încheie mandatul, pentru a se spovedi în legătură cu facilităţile pe care a reuşit să le întreprindă în beneficiul Republicii Moldova.

Traian Băsescu: „Prioritatea mea şi a României trebuie să fie ca Moldova să devină membră a UE în 10-12 ani“

În interviul acordat postului de radio Europa Liberă cu o zi înaintea sosirii la Chişinău, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că Uniunea Europeană nu va admite ca pe teritoriul Moldovei să mai fie trupe ruseşti.

TOP 5 Cele mai înflăcărate declaraţii făcute de Traian Băsescu pentru basarabeni

Preşedintele român Traian Băsescu a făcut în mai multe rânduri adevărate declaraţii de dragoste basarabenilor, la discursuri publice, interviuri de presă şi întruniri oficiale. Iată, în cele ce urmează, cinci dintre cele mai savuroase declaraţii ale liderului de la Cotroceni.

Comunistul Vladimir Voronin compară vizita lui Traian Băsescu la Chişinău cu cea a mareşalului Ion Antonescu

În opinia liderului PCRM,  venirea de miercuri, 17 iulie, a preşedintelui României reaminteşte de prima vizită la Bălţi a mareşalului Ion Antonescu care a avut loc pe 17 iulie 1941, transmite Unimedia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite