Trădarea cauzei europene şi soluţia străzii

Chiril Gaburici este candidatul PLDM la postul de prim-ministru al Republicii Moldova, dar şi un apropiat al familiei Voronin. FOTO: reportervirtual.ro

În calitate de cetăţean al Republicii Moldova, dar şi de alegător, nu-mi puteam imagina înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie, sau imediat după, că partidele care formau Coaliţia Pro-Europeană vor readuce la putere Partidul Comuniştilor. Acum, această manevră este o realitate şi la prima vedere nu ne rămâne decât să contemplăm noile evoluţii de pe scena politică moldavă.

Am mai menţionat în ultimul timp că PLDM şi PDM par să meargă pe calea deja bătătorită a partidelor care compuneau Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, coaliţia partidelor democratice din 1998-1999. La fel ca acum, şi atunci disensiunile din interiorul Alianţei au dus la coalizarea anumitor partide cu PCRM, care a susţinut prin vot guvernul Braghiş, în 2000. Ulterior, popularitatea partidelor care se coalizaseră cu PCRM a fost spulberată, iar comuniştii au câştigat alegerile parlamentare din 2001 cu peste jumătate din voturile electoratului.

Ni se confirmă atât „profeţiile” lui Mark Tkaciuk, care prevedea o guvernare a PLDM şi PDM împreună cu PCRM după 30 noiembrie, cât şi scenariile celor care spuneau că votarea guvernului Leancă în parlament şi eşuarea acesteia a fost înscenată de PLDM (mai ales de liderul Vladimir Filat) ca să scape de Iurie Leancă, pe care-l percepe drept o ameninţare la propria autoritate în partid. Comuniştii au participat la piesa de teatru şi şi-au jucat bine rolul – nu au votat.

Aducerea la guvern a unui apropiat al familiei Voronin, ba chiar omul de încredere al lui Oleg Voronin cum se zvoneşte, Chiril Gaburici, este atât o garanţie a faptului că PCRM va vota guvernul şi va asigura astfel numărul necesar de sufragii pentru validarea acestuia, cât şi o dovadă a aducerii de facto a PCRM la guvernare – nu cred că după instaurarea guvernului Gaburici conducerea anumitor instituţii nu va fi cedată reprezentanţilor PCRM. Dar cum afectează asta celelalte partide şi Republica Moldova în general?

Nu am nici o îndoială că asistăm la un declin accentuat al popularităţii Partidului Liberal Democrat şi a Partidului Democrat. De altfel, şi cifrele sondajului făcut public alaltăieri confirmă aceste tendinţe. Este adevărat că şi PCRM a pierdut mult din popularitate, însă ea se menţine, totuşi, la un nivel care să-i permită lui Vladimir Voronin să mai exercite o anumită influenţă politică, influenţa unui partid cu peste 15 la sută din preferinţele electorale. Însă pe fondul tendinţelor negative în cazul celor trei partide menţionate anterior, îşi ia avânt în sus Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, o alternativă la fel de proastă, sau chiar mai proastă decât Partidul Comuniştilor. Va trece sigur pragul electoral şi Partidul „Patria”, condus de Renato Usatîi – nu ştiu dacă la următoarele alegeri va mai merge manevra cu excluderea partidului din cursa electorală pe ultima sută de metri.

Astfel, democraţia în Republica Moldova, şansa noastră europeană, încep să semene cu ţiganul care se îneacă la mal. La prima vedere, totul era asigurat – o majoritate de 55 de mandate pentru PLDM, PDM şi PL. Însă ambiţiile liderilor PLDM (mai ales Vlad Filat) şi PDM (Mai ales Vladimir Plahotniuc) de a conduce mai în linişte, cu un partener mai învechit în rele decât ei care să le tolereze devierile de la principiile şi valorile pe care declară sus şi tare că le protejează, vor duce Republica Moldova către un dezastru politic care va aduce la putere nişte oameni de o românofobie nemaiîntâlnită, şi care vor transforma timp de câteva luni Moldova într-o colonie rusească în toată regula. Liderilor PLDM şi PDM ar fi trebuit să le atragă cineva atenţia la ce se întâmplă de obicei cu partidele care se leagă cu PCRM – autodistrugerea electorală şi ieşirea din scena politică.

Guvernarea împreună cu PCRM va însemna deteriorarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, fragilizarea parteneriatului pentru dezvoltare cu instituţiile europene. Oricum, de la excluderea PL de la guvernare, în aprilie 2013, s-au întâmplat afaceri şi manevre cu caracter penal, de mare anvergură – cazurile Băncii de Economii şi a Aeroportului Internaţional. Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim despre retragerea de pe piaţă a peste 17 miliarde de lei, transformarea acestor bani în valută şi scoaterea ei din Republica Moldova – cauza devalorizării rapide a leului care are loc în aceste zile. Dacă instituţiile statului, în primul rând Banca Naţională, au tolerat aşa ceva dându-şi seama de consecinţe, atunci nu trebuie exclus că ele au avut un rol în această afacere – mai exact, oamenii care le conduc. Iar populaţia este nevoită să-şi vadă veniturile cum îşi reduc valoarea, preţul muncii lor scade, iar preţul alimentelor şi a tuturor celorlalte bunuri creşte şi va continua să crească.

Ne aşteaptă, astfel, o reducere drastică a nivelului de trai în următoarele luni. Coroborând aceasta cu izolarea Republicii Moldova dinspre vest şi cu întoarcerea la guvernare, într-o formă sau alta, a PCRM, obţinem premisele unei situaţii de încordare socială maximă, care ar putea degenera în mişcări de protest şi chiar violenţe.

Poate că pentru scoaterea Republicii Moldova din criza financiar-economică şi politică în care se află, asta e unica alternativă? Ar fi păcat. Dar trebuie să recunoaştem că majoritatea drepturilor şi libertăţilor ni le-am cucerit în stradă, în ultimii 25 de ani, şi tot acolo am evitat alunecarea noastră în dezastru definitiv. Avem, cu alte cuvinte, experienţa străzii şi nu ar fi pentru prima dată în istoria republicii sau a lumii când o guvernare ingrată, ticăloasă, hoţească şi retrogradă va fi zdrobită de cel care o girează – poporul. Este dreptul nostru suveran – cel de a ne revolta – de care putem profita, în calitate de cetăţeni, atunci când este nevoie. Deasupra legilor statului planează legile lui Dumnezeu şi legile omeniei. Iar atunci când nişte pretinşi lideri încalcă legile omeniei şi îşi imaginează că pot trata un popor după cum li se năzare, ei ar trebui să se aştepte la răzbunare din partea poporului. Nici un popor nu are răbdarea nesfârşită, iar în cazul Republicii Moldova corzile s-au întins deja de mulţi ani. Dacă actualii lideri se cred invincibili şi eterni, poporul îi va înlătura şi va selecta alţi lideri din rândurile sale.

Din păcate, confruntarea poporului cu această clică îngâmfată care se plimbă pe coridoarele şi holurile edificiilor guvernamentale devine unica modalitate prin care poporul îşi poate afirma drepturile şi necesităţile. Iar din confruntarea cu poporul, orice lider, oricât de puternic, iese înfrânt. Este şi soarta actualilor guvernanţi. Poporul le va asigura celule confortabile, conform meritelor.

Momentan, trebuie să insistăm că avem de a face cu o trădare a intereselor naţionale şi a cauzei europene în Republica Moldova, de dragul intereselor personale şi de grup – s-a dovedit greu să se facă faţă interesului naţional şi să se renunţe la propriile beneficii.