Tace America?

Aceste rânduri sunt aidoma unei amicale bătăi pe umărul europeanului, nicidecum euroasiaticului, trăitor între Prut şi Nistru. Un semen ce ar trebui să fie egal în drepturi cu oricare dintre cetăţenii Uniunii Europene, de care îl desparte Zidul Pieritor al Mentalităţii Estice. În primul rând, la capitolul informaţie publică.

În Statele Unite există practica de a aborda orice proiect de viitor, într-un mod dificil şi într-o variantă mai uşoară, urmând ca finanţatorul să decidă cum doreşte finalizarea sa. Cu costuri mari, dar o concretizare mai rapidă. Sau cu un preţ mai mic, dar cu o materializare pe un termen mai lung. 

Într-o asemenea situaţie se află acum, din punct de  vedere geopolitic, Republica Moldova. Numai că aici intră în calcul, în ordinea relevanţei viitoare, Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi - în virtutea inerţiei, obişnuinţei, ambiţiei şi tenacităţii de sorginte imperială - Federaţia Rusă. 

Care ar fi diferenţa dintre cei trei finanţatori enumeraţi?

Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră - ca să parafrazez o sintagmă rostită în decembrie 1989, la Bucureşti, de un  personaj politic cunoscut pentru simpatiile sale anterioare, pro-Moscova, devenit ulterior preşedintele României, cu trei mandate, unul de iniţiere, şi două cu alternanţa la putere - este statul rus.

În mod obiectiv, conform intenţiei încă preşedintelui Vladimir Putin - unele informaţii devenite publice indicând că se mai negociază viitoarea sa plecare de la putere, nu înainte de îndepărtarea perdantului Dmitri Medvedev, din fruntea guvernului rus -, refacerea arealului ex-sovietic, sub umbrela dezirabilei Uniuni Euro-Asiatice, rămâne un obiectiv vizibil al Kremlinului.

Iar în Republica Moldova sunt clare:

1.zonele controlate economic de reprezentanţii Moscovei, 

2. presiunile politice, favorizate de realitatea că unii politicieni, de la Chişinău,  ştiu că nu mai au niciun viitor promiţător,  optimist, pentru ei, din perspectiva integrării europene,

3. factorul disuasiv, de ordin militar, periodic scos la... încălzire, în Transnistria.

Ce nu li se spune cetăţenilor europeni, violaţi mediatic, de presa pro-rusă, din fosta republică ex-sovietică?

1. Prezenţa oamenilor de afaceri ruşi, sau a interpuşilor puterii regionale de la Răsărit, în viaţa economică a Republicii Moldova nu va mai constitui sigiliul reinstaurării dominaţiei de tip imperial, cunoscută în ultimii 200 de ani - cu o pauză de câţiva ani, în Al Doilea Război Mondial -, în teritoriul cucerit cu baionetele trupelor ţariste, ulterior sovietice. De pildă, şi în Germania, chiar în Bavaria, sunt numeroşi investitori ruşi, care au şi cumpărat locaţii importante acolo, dar asta nu înseamnă că nu se supun legilor germane.

2. Pe termen scurt, nu mediu şi nici lung, o serie de pensionabili, din viaţa politică a Republicii Moldova, victime ale unui proces degradant de dezinformare profesională - practicată, cu succes pasager, de o structură de intelligence, faimoasă, cu sediul în capitala rusă - cred că mai pot prelua timona landului dintre Prut şi Nistru. Ba chiar o pot cârmi aşa cum doresc. Spre Est. Ca propagandă, pentru firile slabe de înger, merge. În realitate este proba că nu mai aparţin unui mod viitor de a face politică, în această parte a Europei. Şi vom vedea  de ce.

3. După instituirea telefonului roşu, între Cartierul General al NATO şi Ministerul rus al Apărării, şi după recenta convorbire telefonică, dintre preşedinţii Statelor Unite ale Americii şi Federaţiei Ruse, orice aventură/provocare/intervenţie militară rusă în Transnistria este de domeniul iluziilor ştiinţifico-fantastice.

La momentul oportun, într-un cadru adecvat, cu respectarea orgoliilor militarilor ruşi, cu compensaţii financiare comparabile cu cele acordate la retragerea trupelor sovietice din Republica Democrată Germană, cei circa 1800 de purtători ai uniformei armatei Rusiei, dislocaţi în Transnistria, se vor reîntoarce, paşnic şi demn, la casele lor. Iar această operaţiune va fi inteligent iniţiată, negociată şi finalizată de peste Ocean. 

Spre deosebire de finanţatorul înverşunat, reprezentat de statul rus, Uniunea Europeană, mult mai pragmatică, cunoaşte ce sume de bani a transferat la Chişinău, cu ce obiective, cât (nu) s-a realizat şi mai ales unde s-au dus o serie de fonduri, aparent într-o manieră legală. 

Oricât de mult ar ţine la/(şi) respectă relaţia sa bilaterală cu Rusia, UE nu va accepta rolul ursului păcălit de vulpe. Şi va dori ca interlocutorii săi, de la Chişinău, să nu uite, dar şi să dovedească loialitatea lor practică pentru mersul, uneori şontâc, spre Vest.

Investiţiile de până acum nu lasă loc eşecului, în viziunea liderilor Uniunii Europene, care pot înţelege interesele Rusiei, dar nu vor accepta ca Republica Moldova să vireze spre coşmarul numit Uniunea Euro-Asiatică.

Adevăratul actor geopolitic decisiv pentru soarta Republicii Moldova îl constituie Statele Unite.

De la instalarea bazei militare americane, la Mihail Kogălniceanu, pe litoralul românesc al Mării Negre, a devenit clar generalilor ruşi - mai lucizi decât îi subestimează unii politicieni de la Moscova - că a început numărătoarea inversă pentru contingentul rus încremenit în proiectul ridicol  numit Transnistria. 

Cum confruntarea militară este de acum exclusă, rămâne în sarcina diplomaţilor găsirea mecanismelor, deja probate în spaţiul ex-iugoslav, pentru demilitarizarea teritoriului de peste Nistru, care nu este al Rusiei, nu va fi al Ucrainei şi trebuie reintegrat sub autoritatea executivului european, de la Chişinău.

Presupunând, prin absurd, că la guvernare ar reveni comuniştii, în Republica Moldova, sau că s-ar perpetua, la putere, un premier ce se bazează prioritar pe sprijinul Kremlinului, aparent pe cel al Uniunii Europene şi de faţadă pe mimatul parteneriat cu Statele Unite, va mai cădea de pe hartă - cum afirma un naiv - Republica Moldova?

Nicidecum.

Una este prostirea opiniei publice de peste Prut, de presa aservită unor interese meschine, anti-naţionale. 

Alta este negocierea la nivelul celor care fac strategii geopolitice la nivel global. 

Sigur că, pentru cei obişnuiţi să ia lumină de la Moscova, tăcerea Kremlinului poate fi interpretată ca o satisfacţie, pentru ceea ce se întâmplă acum la Chişinău, la etajul redistribuirii orgoliilor politice în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.

Asta este concluzia tipică acelora şcoliţi conform mentalităţii estice.

Vestea ignorată este că tace America.

Tace? Dar acţionează. 

Şi efectele, nu cele de talk-show, se vor vedea atunci când unii oameni furioşi, de la Chişinău şi Moscova se vor aştepta mai puţin.