Statalitate şi indigenţă

Acum, că nu i-a ieşit absolut nimic, Dodon s-a întors (ca orice renegat) la singurul lucru la care se pricepe: ponegrirea României.

Nu a reuşit nimic în politica internă. Nu a scăpat de majoritatea din care „socialiştii” săi nu fac parte, nici nu a reformat sistemul electoral sau Constituţia. Nu a reşit să suspende asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu toate consecinţele care decurg de aici pentru societatea basarabeană. Economia – domeniul în care, prin intermediul unui plagiat, are un doctorat – nu s-a clintit cu un milimetru faţă de cum o găsise când a preluat mandatul de preşedinte, în pofida declaraţiilor sforăitoare (în limba rusă), conform cărora „ne trebuie o altă cale”.

Nici în politica externă nu a reuşit absolut nimic. Nu a fost primit de absolut nimeni în Vest, nici măcar în fostele ţări sovietice.

Vladimir Putin l-a tratat ca pe o slugă, în stilul rusesc cunoscut, mai întâi ţinându-l ore întregi în anticameră, apoi (ca să-i reamintească în temeiul cărui fapt există Republica Moldova) punându-l de-a dreapta sa, la manifestaţia care celebra victoria sovietică în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Nu a obţinut, însă, absolut nimic de la Rusia, însă, în schimbul acestor jenante temeneli: nici vreun ajutor financiar, nici vreo concesie economică. Nici măcar scăderea preţului la gaze – instrumentul cel mai simplu prin care Moscova le uşurează soarta vasalilor – nu i-a fost oferită marionetei oligarhilor de pe Bâc.

Cel mai usturător eşec a fost cel în relaţia cu Tiraspolul. Cu toate că a făcut gesturi (din recentele mărturisiri ale lui Vadim Krasnoselski, liderul transnistrean, rezultă că şi declaraţii!) care încalcă grav Constituţia Republicii Moldova, periclitând suveranitatea şi integritatea acesteia, cei de la Tiraspol nu dau doi bani pe el. Nici măcar federalizarea rezultând din Planul Kozak nu mai este acceptabilă pentru regimul transnistrean.

În aceste condiţii, ca orice renegat, Dodon a revenit la vechile sale obiceiuri, adică la insultarea României. Pe care a acuzat-o din nou de „complot în vederea abolirii statalităţii Republicii Moldova”, pe baza unui „plan de subminare a statului moldovean, care să aducă NATO pe Nistru”.

Din păcate pentru mancurţi, realitatea nu corespunde niciodată universului lor limitat de gânduri şi raţionamente. Se pot spune multe despre România, dar nu că ar avea un plan de subminare a Republicii Moldova, stat pentru a cărui susţinere ţara noastră şi-a călcat adesea pe onoare şi chiar pe interese. Sumele plătite de contribuabilul român pentru susţinerea bugetului Republicii Moldova, de asemenea, ating cote impresionante şi, mai ales, sunt date fără nici un fel de obligaţie din partea Chişinăului. Nici măcar de a se comporta civilizat faţă de mâna care îl hrăneşte.

Statalitatea Republicii Moldova, din păcate pentru Dodon şi ai săi, a fost pusă la îndoială, încă din primele minute de independenţă, nu de către Bucureşti, ci de către Moscova.

Care şi-a menţinut bine-mersi trupele pe teritoriul noului stat, în absenţa oricărui acord şi împotriva mai multor rezoluţii ale unor foruri internaţionale. Ele există şi astăzi pe teritoriul Republicii Moldova, acolo unde nu există şi nu a existat, din 1991 până azi, nici un soldat român.

Statul moldovean este subminat, apoi, zi de zi, de propria-i clasă politică şi de propria-i elită intelectuală, care au administrat această fostă republică sovietică, relativ bogată, ducând-o până la falimentul actual. Chiar în zilele în care Dodon se răţoia la România (unde nu-l bagă în seamă nici câinii maidanezi), premierul Petru Filip se milogea la Bruxelles să nu condiţioneze împrumutul de 100 de milioane de euro de respectarea opiniei Comisiei de la Veneţia privind reforma electorală. Gest care arată nu numai că elita politică de la Chişinău nu înţelege nimic din ce înseamnă  Europa, ci şi gradul ei de iresponsabilitate faţă de cetăţeanul Republicii Moldova (indiferent de etnia acestuia). Cele 100 de milioane, ca să se ştie, nu servesc nu-ştiu-cărei investiţii sau reforme structurale, ci plăţii pensiilor şi salariilor. Neacordarea lor ar însemna catastrofa pentru pensionari şi bugetari, adică pentru majoritatea populaţiei. Basarabia e de aproape trei ani în stare de faliment nedeclarat şi, în timp ce toată Europa se foloseşte de banii de la Bruxelles pentru a se dezvolta, la Chişinău, aceştia sunt pe post de perfuzie. La căpătâiul unui bolnav aflat la reanimare, care e statul moldovean.

NATO la Nistru? Din păcate pentru Dodon (şi pentru stăpânii săi), NATO, în epoca radarurilor şi a rachetelor, este de mult la Nistru. Radarul AEGIS de la Deveselu bate până dincolo de Urali, la fel cum şi rachetele şi radarurile ruse bat până în SUA. Dacă i-ar păsa de statalitatea Republicii Moldova şi, mai ales, dacă s-ar teme cu adevărat de NATO, elita politică de la Chişinău ar face ceva pentru biata armată a statului, care e mai slabă şi mai prost dotată decât clanurile de rakeţi ai oligarhilor.