Cam aceasta este concluzia pe care cei mai puţin cunoscători au tras-o până la acest moment. Realitatea politică este însă la acest moment cu totul diferită.

Care sunt taberele?

Patru tabere principale se bat la acest moment pentru primăria oraşului Chişinău, oraş ce are aproximativ un milion de locuitori, adică un sfert din populaţia Republicii Moldova:
1. forţele unioniste(sunt cele care au deţinut aproape permanent conducerea capitalei şi care au cele mai mari şanse);
2. forţele pro-europene ce deţin puterea guvernamentală a statului;
3. forţele declarat pro-europene antiunioniste;
4. forţele socialiste pro-ruse.

Toate forţele de mai sus şi-au prezentat  la acest moment candidaţii, unii mai mult impunându-se prin furatul startului şi forţând mâna posibililor candidaţi(Andrei Năstase a forţat mână Maiei Sandu, P.L. a încercat să forţeze mâna P.U.N.).

Electoratul unionist debusolat?

Vorbeşti despre Unire dar uiţi chiar tu să o faci?

Două partide se luptă la acest moment pentru electoratul unionist: P.L. condus de Mihai Ghimpu şi P.U.N. condus de către fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Valeriu Munteanu a fost alegerea primului partid şi Constantin Codreanu soluţia lui Traian Băsescu pentru primăria Chişinău.

Sunt două personaje ce respectă un statut de verticalitate politică, impus de electoratul unionist, în cele mai multe puncte asemenea: nimic nu se poate reproşa politic celor doi.

De ce nu au ajuns însă cele două partide la o înţelegere, având în vedere că un candidat unic unionist în turul doi va duce cu siguranţă la câştigarea fotoliului de primar al capitalei? Mai mult decât atât, experienţa trecutului arată că Unioniştii au condus capitala Republicii Moldova în majoritatea timpului scurs de la declararea independenţei celui de al doilea stat românesc, deci au cele mai mari şanse.

Dincolo de cele declarate public şi aparenta luptă între candidaţi, în realitate totul nu este altceva decât o poziţionare pentru a se putea identifica candidatul ideal, cel cu şansele cele mai mari de câştig. Sigur că nici una din tabere nu va declara asta în public căci ar afecta chiar jocul politic pre-electoral.

O bună parte din locuitorii oraşului Chişinău au fost dezamăgiţi de fosta conducere. Este un adevăr greu de spus, dar Chirtoacă a fost mai mult tras decât a putut el să împingă lucrurile. În Chişinău am ajuns la acel moment la care unionismul şi ameninţarea pro-rusă nu mai sunt suficiente pentru a ocupa locul de primar.

Şi mai mult decât atât: P.L. este un partid aflat în cădere, a cărui conducere a preferat să sacrifice partidul decât să permită reformarea, în timp ce P.U.N. este un partid în creştere şi făţiş susţinut de toate forţele politice din România. Cu toate acestea P.L. este un partid bine organizat, bine structurat, ce la moment este o forţă redutabilă. Mai mult decât atât, propunerea P.L. pentru poziţia de primar este una bună, credibilă, cea mai bună soluţie pe care ar fi putut-o adopta.

Pe cine alegem?

Fiecare trebuie să susţină candidatul pe care îl consideră cel mai potrivit. Alegerea partidelor şi negocierile între acestea sunt grele deoarece nu există deloc încredere în sondajele realizate şi fiecare încearcă să facă propriul joc politic.

Tocmai de aceea ambele tabere sunt dispuse să lase electoratul să se decidă, urmând ca în turul doi un singur candidat să fie susţinut: cel care nu reprezintă forţele pro-ruse.

Pe de altă parte este important ca în final doar un singur candidat unionist să fie pe lista valabilă la urne, adică retragerea să se realizeze la timp. Este destul de important ca să avem o capitală unionistă deoarece asupra pro-europenilor există mari semne de întrebare, dar nu atât de mult faţă de forţele ce deţin puterea guvernamentală(predictibile) cât mai ales faţă de cele care pretind că vor spre Europa, dar asupra cărora există mari semne de întrebare(eu personal consider că Adrian Năstase şi Maia Sandu nu sunt forţe proeuropene).

Cine va câştiga alegerile?

Vă pot spune cu maximă responsabilitate că socialiştii nu vor câştiga cu siguranţă alegerile pentru Chişinău. Socialiştii nu au absolut nici o şansă şi orice specialist cunoscător al scenei politice din Republica Moldova ştie acest lucru.

La Chişinău forţele pro-ruse stau extrem de prost la nivel de electorat. Preşedinţia a fost câştigată conjunctural, căci încă se mai simţeau efectele furtului miliardului de dolari din bănci. Mai mult decât atât, în regiunile pro-ruse prezenţa la vot a fost una semnificativă, dar ele nu contează absolut deloc în lupta pentru Chişinău.

Nici forţele pro-europene guvernamentale nu au absolut nici o şansă reală de a pune mâna pe fotoliul de primar, iar Plahotniuc este pe deplin conştient de acest lucru.

Candidatul lor va fi bine cotat în sondaje, dar cu mult sub 50% în primul tur(datorită numărului mare de candidaţi pro-europeni, aici incluzând şi forţele unioniste).

Aparenta canibalizare de pe scena pro-europeană va face ca în turul doi cel mai bine poziţionat candidat dintre ei să câştige în fapt primăria capitalei, iar experienţa trecutului arată că va fi: fie Valeriu MUNTEANU, fie Constantin CODREANU, dar numai cu condiţia ca cei doi să ajungă la un compromis şi astfel candidatul unionist să intre în turul doi. În caz contrar Andrei Năstase va fi primarul oraşului Chişinău.