Ruslan Codreanu dezminte afirmaţiile socialiştilor că Primăria intenţionează să majoreze tarifele pentru transportul public, apă şi agentul termic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO oficial.md
FOTO oficial.md

Viceprimarul de Chişinău Ruslan Codreanu dezminte informaţia lansată de către consilierii municipali ai PSRM, conform căreia Primăria urmează să majoreze taxa pentru călătoriile în transportul public, taxa la apa potabilă şi la agentul termic.

Potrivit unui comunict de presă al Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Ruslean Codreanu a menţionat că declaraţiile făcute de către consilierii socialişti au scopul de a manipula opinia publică în pragul referendumului din 19 noiembrie, dar şi să discrediteze activitatea Primăriei.

„Nu Primăria, ci Consiliul municipal stabileşte mărimea taxelor pentru serviciile comunale. Consilierii municipali PSRM vădit manipulează chişinăuienii pentru a-şi atinge propriile interese politice”, a punctat viceprimarul Capitalei.

Amintim că marţi, 14 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierii PSRM au declarat că Primăria ar urma să majoreze costul unei călătorii cu troleibuzul sau cu autobuzul până la 5 lei, iar cu microbuzul – până la 10 lei. Potrivit acestora, un metru cub de apă potabilă va costa 14 lei, iar o gigacalorie de agent termic se va scumpi cu încă 200 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite