Astfel, locuitorii zonelor controlate de separatişti sunt recunoscuţi, de facto, în Rusia, drept cetăţeni ai unor state inexistente, deoarece li se recunosc nu doar actele de identitate personală, ci şi adeverinţele de căsătorie/divorţ, adeverinţele de naştere şi de deces, actele de înregistrare ale automobilelor, numerele de înmatriculare, atestatele de studii. Prevederile decretului au intrat deja în vigoare.

Această decizie a autorităţilor ruse intervine într-un moment în care negocierile de la Minsk se află într-un blocaj complet, conducerea Ucrainei face eforturi diplomatice pentru a impulsiona partenerii occidentali să fie mai activi în discuţiile cu Rusia, iar luptele de la linia de contact din estul ţării s-au intensificat şi riscă să escaladeze.

Practic, prin recunoaşterea actelor eliberate de aşa-zisele „republici populare” de la Doneţk şi Lugansk, Rusia iniţiază recunoaşterea independenţei acestor două pseudostate. Nu putem şti cât va dura procesul, însă ne putem da seama că pericolul acestei recunoaşteri va fi folosit de Moscova pentru ameninţarea şi şantajarea Kievului. După recunoaştere, trupele ruse pot fi introduse pe teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk „legal”, din punctul de vedere al Rusiei, ca unităţi de asistenţă pentru cele două „republici populare”.

Decretul semnat de Vladimir Putin ar putea fi şi un răspuns dat preşedintelui SUA, Donald Trump, care a îndemnat Rusia să dea înapoi Crimeea Ucrainei. A existat o reacţie din partea Rusiei, din care am putut afla că peninsula Crimeea e pământ rusesc şi nu va fi întoarsă niciodată Ucrainei. Acum, vine şi reacţia instituţională. În acelaşi timp, posturilor de televiziune şi radio de stat din Rusia, li s-a „recomandat” să nu-l mai laude pe Trump în programele lor, ceea ce denotă gradul maxim de frustrare şi de furie care domneşte pe culoarele sediilor guvernamentale din Moscova. Numai o asemenea frustrare şi furie te poate face să te cobori atât de jos încât să dai un asemenea ordin, ştiind că se va afla şi în străinătate şi vei ajunge din nou obiectul ironiilor întregului mapamond. Dacă artizanii politicii ruse de la Kremlin şi-au imaginat că Trump nici nu-i va băga în seamă şi îi va lăsa să procedeze după cum cred de cuviinţă în „vecinătatea apropiată”, ba chiar îi va ajuta, iată că acţiunile lui Donald Trump par să indice că el  va fi un apărător al intereselor externe americane aşa cum au fost acestea definite şi până acum, dar şi ale intereselor aliaţilor SUA. Discursul vicepreşedintelui Mike Pence de la Conferinţa de la Munchen, în care acesta a informat aliaţii europeni că angajamentul SUA în cadrul NATO nu se va schimba este încă o palmă usturătoare dată regimului Putin. Se pare că pe zona de politică externă şi securitate, vocea republicanilor adepţi ai unei linii dure faţă de Moscova este foarte importantă şi nu va putea fi redusă la tăcere.

Din aceste motive, se pare că preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să iniţieze o nouă perioadă de acutizare a tensiunii dintre Rusia şi Occident, după ce „acalmia” de câteva luni în aşteptarea coagulării unei poziţii a noii administraţii republicane de la Washington nu a dat rezultatele scontate la Moscova. Kremlinul şi-a dat deja seama că „noul joc” cu SUA nu este cazaciokul comun atât de îndelungat aşteptat,  nici măcar vechiul joc din perioada administraţiei Obama, când s-au impus sancţiunile, ci, realmente, un nou joc care se prevede mult mai dur. Aşadar, Rusia se pregăteşte. Ea strânge rândurile pe frontul din Ucraina de Est, se manifestă mai agresiv decât în ultima vreme şi ridică gradual statutul organizaţiilor teroriste „DNR” şi „LNR” la cel al Abhaziei şi Osetiei, deja recunoscute ca independente de Kremlin în 2008. Evident că în asemenea condiţii putem considera formatul de negocieri de la Minsk distrus în totalitate, ca şi ultimul acord negociat în cadrul acestuia (Minsk-2). Devenit deja caduc în urma desfăşurării evenimentelor, în condiţiile incapacităţii de a opri luptele şi disensiunilor ireconciliabile dintre Kiev şi Moscova privind calendarul reglementării conflictului, acordul de la Minsk mai este invocat, acum, doar pentru menţinerea calmului relativ al cancelariilor occidentale care l-au moşit. Kievul cere ca faza militară a reglementării să antedateze faza politică, adică alegerile locale şi nu-şi dă acordul pentru aceste alegeri dacă nu îşi întoarce, întâi, controlul integral asupra frontierei ruso-ucrainene. Moscova cere desfăşurarea alegerilor locale cu participarea cetăţenilor ruşi separatişti pentru ca mai apoi regiunile Doneţk şi Lugansk să poată negocia, prin reprezentanţii lor legitimi recunoscuţi ca atare de autorităţile de la Kiev, un statut special în componenţa Ucrainei care să permită acestor regiuni o eventuală blocare a unei decizii a conducerii centrale privind aderarea la un bloc militar, economic sau politic, sau o nouă secesiune, pe care Kievul va trebui s-o accepte conform prevederilor statutului special adoptat de comun acord. Cititorii din Republica Moldova vor recunoaşte, bineînţeles, în această poziţie a Moscovei anilor 2015-2017, Memorandumul Kozak pentru reglementarea conflictului transnistrean, propus din Moscova anului 2003. Rusia se dovedeşte consecventă, însă Kievul anului 2017 nu este Chişinăul anului 2003 care, aşa cum era, găsise, totuşi, forţe să se opună intenţiilor Kremlinului, atât la nivelul societăţii, cu peste 50.000 de manifestanţi în stradă pe 21-25 noiembrie 2003, cât şi la nivelul conducerii, cu un preşedinte Voronin care a refuzat în ultimul moment oferta rusă. „Gurile rele” spun că, în afară de presiunea străzii care ameninţa să ia cu asalt sediul Preşedinţiei, fiind condusă de un comitet unificat al întregii opoziţii politice parlamentare şi extraparlamentare şi al societăţii civile, pe Voronin l-a determinat să refuze propunerea lui Putin care, în dimineaţa anunţului retragerii părţii moldoveneşti din procesul de negocieri se pregătea să ia avionul spre Chişinău pentru a pecetlui în persoană acordul care-l făcea stăpân de facto al Republicii Moldova, şi un apel telefonic de la Departamentul de Stat al SUA.

Între timp, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunţat pentru luni, 20 februarie (adică azi), un nou armistiţiu, încă unul printre multele „încetări ale focului” de până acum. Nu există motive de îndoială că, la fel ca până acum, primele schimburi de focuri vor reîncepe după cam 24 de ore şi se vor reintensifica până la starea actuală în câteva săptămâni.

Iar după ce procesul de „legalizare” unilaterală de către Rusia a „DNR” şi „LNR” va fi finalizat şi parlamentul rus va vota recunoaşterea independenţei celor două „ţări”, oare în cât timp acestea vor fi recunoscute şi de Venezuela, Nicaragua şi Nauru, unicele ţări în afară de Rusia care au recunoscut în ultimii nouă ani independenţa regiunilor georgiene Abhazia şi Osetia de Sud?