Sistemele electorale din lume sunt printre cele mai diverse, însă niciodată acestea nu au stat ca şi sursă a eşecului unei ţări.

În realitate clasa politică moldovenească caută diverse mecanisme prin care să ofere cetăţeanului senzaţia alegerilor. În mod normal o succesiune de partide ar fi fost suficientă. Din când în când se mai mimează desprinderi sau naşteri de noi partide, care cică vin să salveze viitorul cetăţeanului.

Cu toate acestea, de mai bine de 25  de ani nimic nu s-a schimbat: moldovenii fug din propriul stat.

De altfel de ce să nu plece din moment ce România le-a oferit această şansă iar ei pot învăţa şi munci oriunde în ţara lor, dar şi în spaţiul european din care aceasta face parte.

Acum au inventat o nouă găselniţă care să dea speranţă moldovenilor, iar hoţilor puterea de a fura mai departe din resursele statului. Nu sistemul de vot este problema Republicii Moldova ci faptul că atunci când creezi totul pornind de la o minciună totul se va sfârsi prost.

Ori prima „ţeapă” dată moldovenilor este chiar independenţa de URSS prin intermediul unui stat de sine stătător, dar în realitate un stat fictiv, mafiot, care nu a reuşit absolut niciodată să îşi îndeplinească atributele. În fapt el este o structură gândită de un sistem mafiot şi prin care trei milioane de români devin sclavii unor interese private interne.

Care resurse? Păi vorbim în principal de resursa umana, cea exportată şi care trimite zeci de milioane de euro lunar acasă. Despre aceste zeci de milioane de euro este vorba deoarece ele sunt ţinta celor care conduc în mod mafiot statul Republica Moldova.

Va aduce votul uninominal o schimbare?

Absolut nici o schimbare nu va aduce votul uninominal şi orice alt sistem de vot prezentat moldovenilor ca fiind salvator.

Asta deoarece cei care vor fi înaintaţi şi prezentaţi alegătorilor nu sunt alţii decât cei care au condus până acum Republica Moldova.

Nu vă imaginaţi că un oricine va avea acces la resurse media sau financiare care să îi permită accesul în parlamentul Republicii Moldova.

Ori, indiferent cât de bun ai fi şi cât de multe bune intenţii ai avea niciodată nu este suficient. Oamenii trebuie să te cunoască, să fii o figura publică. Ori în epoca de astăzi nu mai este suficient să fii la tine în sat fruntaş, ci să ai o echipă care să îţi promoveze imagine la nivel naţional.

Ori în Republica Moldova toate televiziunile sunt controlate de la aceleaşi butoane. Că eşti vorbit de bine sau eşti vorbit de rău, comanda vine dintr-o singură direcţie.

Există ţări în care parlamentarii sunt aleşi în mod direct, cum este SUA; în Germania există un sistem electoral mixt, în care poţi alege şi un partid şi direct un parlamentar; în Belgia cetăţenii aleg listele de partid, aşa cum a fost până acum în Republica Moldova;  tot un sistem mixt dar mai spre liste este şi în Franţa.

Cum vedem astfel mai sus, tări foarte bogate au diverse sisteme de vot şi nu acestea au stat în calea fericirii cetăţenilor.

Asa că, dacă aveţi speranţe ca Republica Moldova va deveni o Elveţie a estului, ar trebui să vă gândiţi pe mai departe.

Niciodată schimbările în sistemul de vot nu se fac spre binele cetăţenilor ci pentru a oferi avantaje unui partid aflat la putere dar în cădere liberă. Doar nu o să credem că aleşii poporului s-au gândit ei că vor face un bine alegătorilor. Sigur că au ales pentru ei, sau mai degrabă aşa cum li s-a dictat.

Şi în România alegătorii au fost păcăliţi cu votul uninominal şi alegerea directă a parlamentarilor. Şi cu ce ne-am ales: cu un parlament aproape dublu ca şi număr, cu bani aruncaţi pe fereastră şi cu care se puteau construi spitale. Între timp am revenit la votul pe liste deoarece votul uninominal adusese în parlament persoane ce s-au folosit de banii furaţi pentru a-şi cumpăra alegătorii.