Renato Usatîi anunţă că a fost scos de sub urmărirea Interpol: Mă pot deplasa în orice stat, dar cu excepţia Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, aflat în prezent la Moscova pentru că a fost dat în căutare naţională şi internaţională, a anunţat joi, 15 iunie, că a primit o scrisoare de la Interpol, în care instituţia îl înştiinţează că a fost scos de sub urmărirea internaţională.

„Am spus de mai multe ori că Plahotniuc şi bandiţii lui din poliţie şi procuratură folosesc inclusiv unele organizaţii internaţionale pentru a urmări şi reţine ilegal o persoană, cum aş fi eu, Renato Usatîi”, a declarat politicianul

El a adăugat că se poate deplasa de acum încolo în orice stat, cu „excepţia Republicii Moldova, fiindcă acolo e tovarăşul Cavcaliuc, Busuioc şi toată clientela”.

Usatîi susţine că prin intermediul avocaţilor săi, ar fi transmis la sediul Interpol de la Lyon un dosar cu peste 600 de file, care i-ar demonstra nevinpvăţia, iar instituţia ar fi luat act de aceste probe.

Pe 2 noiembrie 2016, Usatîi la fel a declarat că a fost scos din Interpol, potrivit lui, după acel caz autorităţile din Moldova l-ar fi dat din nou în căutare şi a fost reactivată urmărirea internaţională.

Amintim că Judecătoria sectorului Centru a emis un mandat de arestare naţional şi internaţional luni, 24 octombrie, pe numele liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi. Judecătorii au dat curs demersului procurorului Vitalie Busuioc care a solicitat eliberarea mandatului.

Conform acelei decizii a instanţei, Renato Usatîi urma să fie reţinut şi să fie închis pentru 30 de zile în Penitenciarul numărul 13 din Chişinău. 

Mai mult ca atât, magistraţii au emis atunci şi un mandat de arest internaţional pe numele lui Usatîi.

Procurorii motivează necesitatea eliberării mandatului de arest prin faptul că politicianul nu s-a prezentat la audierile la care era invitat.

„În demersul care a fost înaintat, a fost probat şi argumentat faptul neprezentării lui Renato Usatîi, fiind citat de câteva ori la rând la organul de urmărire penală, acesta s-a eschivat de a se prezenta, deşi a ştiut despre citaţiile respective...Cu atât mai mult, în cadrul urmăririi penale sunt participanţi care dau declaraţii cu privire la circumstanţele cauzei penale, şi respectiv, la implicarea de denaturare a unor acţiuni şi evenimete ce au avut loc”, a declarat procurorul Busuioc.

La rândul său, avocatul lui Usatîi, Ion Cerga, afirma că clientul lui nu a fost citat, iar procurorii ar fi trimis citaţia prin sms, pe un număr de telefon inexistent deja.

„Demersul a fost admis, cu părere de rău argumentele apărării nu au fost ascultate, verificate şi evaluate”, a subliniat avocatul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite