Poliţia explică de ce l-a ajutat pe Ilan Şor să părăsească protestul din PMAN: Garantarea securităţii persoanei constituie misiunea noastră de bază

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

Inspectoratul General de Poliţie vine cu precizări după ce presa a scris că forţele de ordine l-au ajutat pe primarul de Orhei, Ilan Şor, să părăsească PMAN, acolo unde acesta a încercat să zădărnicească protestul opoziţiei printr-un contraprotest.

„Garantarea securităţii şi integrităţii corporale a persoanei constituie misiunea de bază a Poliţiei consfinţită expres prin lege, indiferent de titulatura sau apartenenţa socială şi politică a acesteia”, se arată într-un comunicat de presă emis de IGP.

Poliţia anunţă că va reacţiona cu promptitudine şi profesionalism atât la cerere, cât şi la iniţiativa celor care reclamă anumite riscuri la integritatea sa corporală, acţionând în strictă conformitate cu legislaţia care reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. 


„Poliţia Naţională, prin lege este obligată să presteze serviciul de protecţie indiferent de orice criteriu ce ar identifica persoana. Precizăm că Inspectoratul General al Poliţiei va depune necondiţionat şi imparţial, toate eforturile de îndeplinire a misiunii sale pentru executarea legii, în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi demnităţii umane, prevăzute de legislaţie”, se spune în document.


Inspectoratul General al Poliţiei reiterează că „Poliţia nu aplică, nu încurajează şi nu tolerează tortura, tratamentul inuman sau degradant în privinţa nimănui, acţionând în conformitate cu principiile legalităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, imparţialităţii şi nediscriminării, controlului ierarhic permanent, răspunderii personale şi profesionalismului, transparenţei, respectării secretului de stat şi al altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată”.

Primarul de Orhei, Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la şapte ani şi jumătate în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, a fost escortat de paza personală şi cu ajutorul forţelor de ordine din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), acolo unde Şor a organizat un contraprotest neautorizat, încercând să zădărnicească mitingul opoziţiei, anunţat pentru duminică, 26 august.

Mii de oameni s-au adunat duminică, 26 august, la un nou protest al opoziţiei de dreapta faţă de guvernarea de la Chişinău. Manifestaţia a început la ora 14.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Evenimentul a demarat cu provocări. Partidul „Şor”, condus de primarul de Orhei, Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la 7 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare de la BEM, a zădărnicit protestul opoziţiei şi a adus în PMAN corturi, grătare şi muzică, fără a avea o autorizaţie de la Primărie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite