PLDM iniţiază abrogarea deciziei de numire a lui Valeriu Ghileţchi în funcţia de vicepreşedinte a Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

Fracţiunea Partidului Liberal Democrat va depune miercuri, 24 ianuarie, un proiect de abrogare a hotărârii prin care Valeriu Ghileţchi a fost numit vicepreşedinte al Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit liderului fracţiunii parlamentare PLDM, Tudor Deliu, opinia publică a fost manipulată. Valeriu Ghileţchi a fost ales de 34 de deputaţi din 88 prezenţi în sală, şi nu de majoritatea, aşa cum prevede regulamentul.

Tudor Deliu susţine că în urma procesului votării din 22 decembrie, când preşedintele grupului PPEM, Valeriu Ghileţchi, a fost numit vicepreşedinte al Parlamentului, fracţiunea a notificat verbal preşedintele Parlamentului despre existenţa erorilor de vot, însă nu s-au luat măsuri.

PLDM l-a somat pe Valeriu Ghileţchi să-şi dea demisia, dar nu a făcut-o, motiv pentru care fracţiunea liberal democraţilor va face uz de toate instrumentele legale pentru a restabili prestigiul forului legislativ, a subliniat Tudor Deliu, la o conferinţă de presă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite