Plahotniuc încinge negocierile pentru noul guvern de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat a înaintat candidatura lui Vlad Plahotniuc la funcţia de premier, conform unui comunicat al preşedintelui Nicolae Timofti. Propunerea PD a fost refuzată atât de preşedinte cât şi de Partidul Liberal Democrat, iar preşedintele PD a acordat un interviu agenţiei Infotag în care a lăsat să se subînţeleagă că preşedintele Timofti ar putea fi suspendat şi demis.

Partidele pro-europene de la Chişinău par să fi ajuns într-un impas de nedepăşit. Au la dispoziţie din ce în ce mai puţin timp pentru formarea unui nou guvern şi nu reuşesc să găsească o formulă comună care să evite organizarea alegerilor anticipate la începutul anului 2016. În seara zilei de marţi liderii PLDM, PD şi PL au avut o nouă rundă de negocieri pentru identificarea unei soluţii de învestire a unui nou guvern.

Candidatura surpriză

Un comunicat al preşedinţiei Republicii Moldova confirmă zvonurile conform cărorar omul de afaceri Vlad Plahotniuc a fost propus pentru funcţia de premier. ”Preşedintele Timofti a avut ieri, 14 decembrie a.c., o întâlnire cu lideri ai Partidului Democrat, care au încercat să-l convingă pe şeful statului să-l desemneze în această funcţie pe domnul Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat. Preşedintele are deplina înţelegere asupra faptului că declaraţiile denigratoare asupra sa, apărute în presă în ultima perioadă, precum şi acţiunile de pichetare a reşedinţelor prezidenţiale, reprezintă elemente de presiune exercitate asupra şefului statului, ca atentat la dreptul său constituţional de a desemna o candidatură la funcţia de prim-ministru” se mai arată în comunicat subliniindu-se faptul că preşedintele consideră că se exercită presiuni asupra sa.

Totodată, Nicolae Timofti a respins insinuările lui Marian Lupu: ”Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, respinge categoric ca fiind nefondate şi fără substanţă acuzaţiile la adresa sa care se conţin în afirmaţiile făcute astăzi, 15 decembrie a.c., de către preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, şi le califică drept o metodă de presiune asupra şefului statului, în scopul de a-i influenţa decizia de desemnare a unui candidat la funcţia de prim-ministru”.

Spectrul anticipatelor

Cu riscul de a merge în alegeri anticipate şi chiar şi cu riscul de a le pierde, Partidul Liberal Democrat va insista pe condiţiile înaintate, printre care depolitizarea instituţiilor de control şi de reglementare şi nu va face alianţe de dragul alianţelor, a afirmat deputatul PLDM, Tudor Deliu.

Parlamentarul PLDM  a declarat că în prezent în Republica Moldova se atestă o abatere totală de la moralitate, pentru că toţi cei care deţin puterea nu conştientizează faptul că cel mai mare flagel este corupţia şi dacă va fi mimată combaterea, prin tot felul de proiecte de legi, atunci acest flagel va continua să macine societatea moldovenească. Deputatul afirmă că, aflându-se la guvernare, PLDM a făcut nenumărate tentative de a veni cu proiecte pentru a depăşi anumite carenţe, însă nu întotdeauna a avut susţinere. Tudor Deliu a menţionat că formaţiunea are nevoie şi de o curăţare pe interior. În acest sens, la şedinţa Consiliului Politic Naţional s-a decis crearea unei comisii care urmează să verifice activităţile şi declaraţiile membrilor de partid, iar cei în raport cu care vor exista dovezi sau suspiciuni, vor trebui cel puţin să-şi suspente calitatea de membru.

Declaraţia lui Marian Lupu

Ion Sturza este propunerea mascată a PLDM, nu a preşedintelui. Problema nu este însa Sturza, nu el este subiectul, ci PLDM şi preşedintele Timofti, care dacă vor face un astfel de joc murdar, practic aruncă ţara într-un haos total. Când noi ne-am dus la preşedinte şi i-am spus clar că avem voturile să desemnăm premierul şi să facem guvern pro european, el nesocoteşte această propunere şi vine cu o candidatură care nu adună mai mult de 10 voturi, înseamnă că în mod premeditat, conştient, el aruncă ţara într-o criză totală, o pune în pericol. Şi atunci urmează să vedem în ce măsură preşedintele Timofti este captiv, cum cei care îl presează au luat în captivitate instituţia prezidenţială, pentru că deja discutăm inclusiv de o problemă de securitate naţională. Iar răspunderea o vor purta şi regizorii, dar şi executanţii. După ce preşedintele va face o nominalizare împotriva întregului Parlament aproape, după ce va bloca definitiv negocierile dintre partidele pro europene, după ce va arunca ţara în anticipate, vom avea un preşedinte responsabil direct de declanşarea anticipatelor şi criza pe care o provoacă. Iar un preşedinte care face asta fiind conştient de situaţia dezastruoasă pe care o creează, nu mai reprezintă ţara, ci un partid sau un grup de interese‎. Vom avea un preşedinte aflat în captivitate şi va trebuie să găsim în primul rând soluţii să scoatem instutuţia prezidenţială din captivitatea în care este. Soluţii sunt sigur că sunt, dar să nu anticipăm acum care vor fi acestea. Marian Lupu, liderul PD, interviu Infotag
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite