PDM propune un sistem electoral mixt pentru alegerile din 2018: Ar avea de câştigat Dodon şi Plahotniuc, mai puţin Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în 2013 Parlamentul a votat la iniţiativa lui Vlad Plahotniuc proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral din Moldova, în unul mixt, iar la scurt timp legea a fost abrogată de către deputaţii PLDM şi PCRM, Partidul Democrat revine la ideea implementării sistemului electoral mixt pentru alegerile parlamentare din 2018. Analiştii politici consideră că aceste acţiuni îi vor favoriza pe democraţi şi pe socialişti.

Preşedintele PDM, Marian Lupu, a readus în discuţie vineri, 2 decembrie, la o emisiune de la RTR-Moldova, subiectul privind necesitatea modificării sistemului electoral din Moldova, din unul proporţional care există actualmente, în unul mixt. Ceea ce ar însemna ca 51 de deputaţi din totalul de 101 să fie aleşi pe liste de partid (precum este acum) iar 50 de deputaţi să fie aleşi pe circumscripţii uninominale (fiecare circumscripţie îşi alege deputatul care îl va reprezenta în Parlament. O circumscripţie ar însemna cam un raion).

Liderul democraţilor spune că mereu a pledat pentru implementarea sistemului electoral mixt, adăugând că îşi doreşte ca alegerile parlamentare din 2018 să fie organizate anume astfel. După cum afirmă democratul, cetăţenii şi-ar dori acest lucru.

„Vom pune pe masă această problemă - sistemul mixt. Vreau să vă spun că nu avem încă un scenariu definitiv şi clar privind acţiunile, acum vorbim despre idee în general. Vreau să subliniez că în această campanie electorală, la toate întâlnirile pe care le-am avut, probabil nu a fost nicio întâlnire unde această întrebare ( sistemul electoral mixt) să nu vină din sală”, a declarat Lupu.

Ideea despre care vorbeşte Marian Lupu pare destul de realizabilă, luând în consideraţie că formaţiunea pe care o conduce se află la guvernare, iar Plahotniuc are un cuvânt greu de spus în ce priveşte deciziile guvernării.

Încercarea eşuată a lui Vlad Plahotniuc de a introduce sistemul electoral mixt în 2013

Pe 19 aprilie 2013, PD, PLDM, deputaţii neafiliaţi şi deputaţii liberal-reformatori au votat proiectul de lege privind implementarea sistemului electoral mixt. Pentru acest proiect au votat 63 de deputaţi şi zero împotrivă.

Iniţiativa legislativă a fost înaintată de prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc. Atunci democratul afirma că acest fapt ar responsabiliza deputaţii, dar şi „odată cu trecerea la votul uninominal va apărea motivaţia de a promova în Parlamentul Republicii Moldova şi exponenţii direcţi ai alegătorilor din regiunea transnistreană, ceea ce lipseşte în sistemul actual”.

Plahotniuc nu a reuşit însă să se bucure prea mult de această lege, deoarece la câteva săptămâni, pe 3 mai 2013, liberal-democraţii (care votase pentru sistemul mixt) au votat pentru abrogarea legii, de data asta cu ajutorul voturilor celor din Partidul Comuniştilor.

Deputatul PLDM Tudor Deliu îşi motiva decizia formaţiunii în felul următor: „Proiectul de Lege de la bun început a fost introdus pe agenda Legislativului cu grave încălcări procedurale. El nu a fost supus expertizei anticorupţie, nu avea avizele Guvernului, CEC-ului, comisiilor permanente ale Parlamentului Republicii Moldova”.

Analiştii politici bat alarma: Sistemul electoral mixt va favoriza PD şi PSRM, doar partidele mari şi cu bani mulţi

Expertul politic al Asociaţiei pentru Politică Externă din Moldova Mihai Popşoi susţine că sistemul mixt convine partidelor mari şi cu resurse financiare semnificative.

„Căci e mai uşor să corupi un lider local, care are şanse să devină deputat la el în circumscripţie. Deci riscurile de corupere cresc. Ar avea de câştigat Dodon, Plahotniuc, mai puţin PPDA şi PAS, dar cel mai mult ar pierde partidele mici sau partidele ca PL, care cu greu vor putea învinge în circumscripţii uninominale”, a notat expertul.

În ceea ce priveşte avantajele unui astfel de sistem, Popşoi a menţionat că deputatul, odată ales de circumscripţie, poate fi demis tot de oamenii de acolo, dacă nu le convine cum lucrează acesta sau dacă eventual a trădat interele lor. 

Analistul politic Alexei Tulbure scria pe pagina sa de Facebook încă pe 18 noiembrie, că Vlad Plahotniuc ar fi înţeles că PD nu are şanse să intre în următorul Legislativ şi va aplica tactica cu schimbarea sistemului electoral.

„Acum el (Plahotniuc) va merge pe scenariul schimbării sistemului electoral din unul pur proporţional în unul mixt. Circumscripţiile majoritare sunt unica şansă pentru Plahotniuc să bage o fracţiune în Parlament în 2018. Dacă dizolvăm Parlamentul acum, sau nu-i permitem efectuarea acestei „reforme”, afirma Tulbure.

   

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite