Pavel Filip participă la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale ONU
0
Premierul Filip, însoţit de o delegaţie din Republica Moldova, participă în perioada 19-23 septembrie la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care are loc la New York.
Programul prim-ministrului include participarea la evenimentele multilaterale, dar şi întrevederi bilaterale cu lideri mondiali şi înalţi oficiali din diferite ţări ale lumii, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Delegaţia Republicii Moldova va participa la diverse evenimente internaţionale, între care: Reuniunile Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Procesului de cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), ai Iniţiativei Central Europene (CEI), reuniunea şefilor diplomaţiilor statelor GUAM - SUA, dar şi evenimentul de nivel înalt OSCE dedicat managementului crizelor forţelor civile şi capacitărilor OSCE în calitate de implementator al Capitolului VIII al Cartei ONU.
Vineri, 23 septembrie, aproximativ la ora 11.00 (ora locală din SUA, 18.00 ora locala a Moldovei), Filip va prezenta discursul naţional în cadrul Segmentului Înalt al sesiunii a 71-a a Adunării Generale a ONU.