PAS şi PPPDA anunţă proteste pe 1 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii Partidului Acţiune şi Solidaritate şi ai Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr au calificat drept neclar răspunsul conducerii televiziunii publice Moldova 1 la solicitarea de a acorda opoziţiei o oră de emisie pe săptămână. În contextul lipsei unui răspuns satisfăcător, PAS şi PPPDA anunţă proteste pentru data de 1 octombrie, transmite IPN.

„Se fac nişte promisiuni vagi, că vom fi invitaţi la anumite emisiuni şi se vorbeşte despre opoziţia extraparlamentară, nu înţelegem ce au în vedere autorii acestui comunicat, noi am vorbit de o oră a opoziţiei, unde să fie invitată opoziţia cu sprijin popular real. Aşteptăm în continuare un răspuns clar”, a declarat Maia Sandu.  Preşedinta PAS a spus că se va insista în continuare pe această cerere şi pe toate celelalte adoptate prin Rezoluţia de la ultimul protest şi anume: publicarea raportului Kroll, sancţionarea tuturor celor vinovaţi şi renunţarea la sistemul electoral mixt.

Liderul PPPDA, Andrei Năstase, a făcut apel către tinerii din ţară să iasă în continuare să protesteze, spunând că în joc este viitorul lor. Potrivit liderului PPPDA, protestul va avea loc pe 1 octombrie. Manifestanţii se vor aduna în faţa Cinematografului „Gaudeamus”, după care vor porni în marş, traseul căruia va fi decis pe loc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite