Parlamentul a votat pentru instituirea oficiilor de migraţie şi azil pe Nistru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au votat în lectură finală o hotărâre de Parlament care prevede mecanismul de control al străinililor ce vor intra în ţară pe segmentul transnistrean. Documentul nu se referă şi la cetăţenii străini domiciliaţi în localităţile din raioanele de Est.

Proiectul prevede modalităţi de facilitare a aflării pe teritoriul ţării a cetăţenilor străini, a declarat liberal-democratul Valeriu Ghileţchi, unul dintre autorii iniţiativei. "Să fie clar pentru toată lumea: mecanismul a fost decis anterior, iar acum se află în proces de aplicare“, l-a completat democratul Marian Lupu.

Parlamentarul neafiliat Mihai Godea a criticat guvernarea că a făcut excepţie pentru "infractorii şi mercenarii de la Tiraspol, care au venit la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut, cu Kalaşnikov şi pe tancuri". "Încercaţi să ţineţi ţara în două bărci. I-aţi exclus exact pe cetăţenii străini stabiliţi în stânga Nistrului care n-au avut, nu au de gând şi probabil nu vor avea niciodată cetăţenia Republicii Moldova", a spus Godea.

În replică, Valeriu Ghileţchi a afirmat că documentul este coordonat cu UE şi este acceptat de noi. "Cred că este mai bine ca Executivul să facă un pas în întâmpinarea acestor oameni, iar odată cu regimul liberalizat de vize aceştia vor avea un motiv în plus să-şi facă documente moldoveneşti", a adăugat autorul proiectului.

Preşedintele Parlamentului Igor Corman a precizat că hotărârea reprezintă un pas important în parcursul nostru european şi a dat asigurări că oficiile nu vor fi o barieră în liberatatea de circulaţie a cetăţenilor simpli.

UNDE SE AFLĂ OFICIILE

Cele şase oficii teritoriale ale Biroului Migraţie şi Azil au fost create în baza punctelor interne de control deja existente, din preajma localităţilor Hârbovăţ (Anenii Noi), Hagimus (Căuşeni), Sănătăuca (Floreşti), Pârâta (Dubăsari), Criuleni şi Rezina.

Anterior, comuniştii moldoveni, separatiştii, dar şi demnitarii de la Moscova au criticat instituirea acestor oficii, pe care le-au cerut oficialii de la Bruxelles în contextul dialogului pe vize.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite