Parlamentul moldovean îşi deschide uşile pentru cetăţeni, de Ziua Independenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În februarie, peste 2.000 de cetăţeni au vizitat sediul renovat al Parlamentului
În februarie, peste 2.000 de cetăţeni au vizitat sediul renovat al Parlamentului

Parlamentul de la Chişinău va organiza ziua uşilor deschise pe 27 august, când este marcată Ziua Independenţei Republicii Moldova, la iniţiativa preşedintelui Legislativului, Igor Corman.

Vizitatorii vor face turul clădirii renovate a Parlamentului, vor avea acces liber în sala de şedinţe, sala de conferinţe şi în spaţiile renovate. Asistaţi de funcţionari, grupurile de vizitatori vor fi informaţi despre activitatea parlamentară şi procesul legislativ, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Potrivit programului, oamenii vor putea vizita o expoziţie de documente de arhivă şi publicaţii ale Parlamentului. De asemenea, va fi organizată o şedinţă foto cu conducerea Parlamentului şi cu deputaţii prezenţi la eveniment, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să lase mesaje pentru deputaţi în cartea de sugestii şi să-şi exprime aşteptările în legătură cu activitatea Legislativului.

„Comunicarea dintre Parlament şi cetăţeni trebuie să devină mai strânsă, iar acest eveniment este o ocazie potrivită ca deputaţii să fie mai aproape de cei care i-au ales. Anul acesta, în februarie, a fost prima dată când am organizat ziua uşilor deschise şi ne-am bucurat că evenimentul a prezentat interes pentru oameni. Vrem ca evenimentul să devină o tradiţie aşteptată de public, pe care să o organizăm de două ori pe an, la începutul fiecărei sesiuni parlamentare”, a explicat Igor Corman.

De ziua uşilor deschise din luna februarie, Parlamentul a fost vizitat de peste 2.000 de cetăţeni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite