„Nu vom răbda la infinit”. Igor Dodon anunţă cele trei situaţii în care este gata să scoată lumea în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Deşi susţine că guvernarea îl provoacă la acest pas, Igor Dodon afirmă că nu-şi doreşte să organizeze proteste până la alegerile parlamentare din noiembrie 2018, pentru a nu destabiliza situaţia din ţară. Totuşi, şeful statului admite că ar putea scoate lumea în stradă în anumite circumstanţe.

„Eu cred că aducerea oamenilor în stradă şi destabilizarea era să fie în avantajul oponenţilor mei. Ei au mai mare nevoie de asta, pentru că ei vor pierde alegerile următoare, iar oricare destabilizare va duce la ceea că ei vor amâna alegerile sau vor interzice prin lege partidul proprezidenţial”, a declarat Igor Dodon într-un interviu pentru RTVi.

Preşedintele a menţionat că nu are de gând să tolereze toate acţiunile guvernării, iar unele dintre ele l-ar putea impune să iniţieze protestele.

„În cazul în care majoritatea parlamentară va merge la destabilizarea situaţiei pe problema transnistreană. Dacă vor încerca să schimbe limba de stat în Constituţie (din moldovenească în română). Dacă majoritatea parlamentară va încerca să demită preşedintele ţării nu prin referendum, dar prin manipulări, atunci poporul va ieşi în stradă, iar eu voi fi alături”, a precizat Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite