Analiză Noul acord dintre Armenia şi UE, tăcerea Rusiei şi eventualele implicaţii pentru Moldova

Iniţiativa de a negocia un nou acord armeano-comunitar pare inocentă, însă implicaţiile pe care aceasta le poate avea pentru ţările semnatare ale Acordurilor de Asociere şi DCFTA cu UE, în particular pentru Moldova, sunt, deocamdată, trecute cu vederea, se rată într-o analiză realizată pentru IPN de expertul în politică externă, Dionis Cenuşa.

Pe 7 decembrie 2015, Uniunea Europeană (UE) şi Armenia au anunţat că iniţiază negocierile privind semnarea unui nou acord bilateral. Înaltul reprezentant al UE Federica Mogherini a explicat că viitorul acord armeano-comunitar va contribui la depăşirea „incertitudinilor” generate de evenimentele din 2013. Oficiala europeană s-a referit indirect la decizia subită a preşedintelui armean Serj Sargsyan de a abandona, după trei ani de negocieri, Acordul de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE (DCFTA), în favoarea Uniunii Economice Euroasiatice. Turnura radicală a Armeniei nu a fost întâmplătoare, ci a rezultat din presiunea exercitată de Rusia, despre care în mod codificat spune Mogherini atunci, când aminteşte despre „incertitudinile” din 2013. Abordarea UE vizavi de trecutul nelinear al Armeniei este mai degrabă moderată, fapt ce indică o precauţie a europenilor în raport cu Rusia, care din 2013 încoace manifestă agresivitate faţă de acţiunile UE în spaţiul ex-sovietic.

Deocamdată, anunţul Armeniei de a relansa negocierile pentru un nou acord, care va avea la bază „valori comune”, dar şi aspecte economice importante, nu a generat reacţii negative, cel puţin în perioada 7-10 decembrie, din partea Ministerului rus de Externe. Tăcerea Rusiei trezeşte anumite nedumeriri. Oare chiar partea rusă nu este deloc deranjată de faptul că Armenia pune la cale un acord nou cu UE, care va îngloba în sine valori europene şi urmează, potrivit lui Mogherini, să reconstituie unele elemente ale Acordului de Asociere, rebutat în 2013?

Ce va cuprinde noul Acord dintre Armenia şi UE?

Intenţia de a relansa dialogul dintre Erevan şi Bruxelles este importantă având în vedere că ultimul acord bilateral datează din 1999 (Acordul de Parteneriat şi Cooperare), iar Acordul de Asociere a fost abandonat de către partea armeană înainte de Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013.

Actuala relansare a negocierilor se datorează deciziei luate la Summit-ul de la Riga din mai 2015 de a acorda Comisiei Europene un mandat nou pentru a negocia un acord cu Armenia. Noul aranjament urmează să înglobeze în sine valorile europene (democraţia, drepturile omului, statul de drept) şi să reînvie unele aspecte economice (comerţ exterior, investiţii) şi sectoriale (energie, transport, mediul înconjurător) ale defunctului Acord de Asociere. Totodată, se prevede sporirea dialogului pe marginea mobilităţii cetăţenilor, fără a vorbi, deocamdată, despre liberalizarea regimului de vize.

Acordul preconizat va fi croit urmărind întocmai principiul diferenţierii, aprofundat şi mai mult în Politica Europeană de Vecinătate revizuită. Acest context este totalmente nou pentru europeni, care sunt puşi, pentru prima dată, în situaţia de a negocia un acord, în care se păstrează ecoul unui Acord de Asociere/DCFTA, abandonat în schimbul aderării la Uniunea Economică Euroasiatică. Cel mai degrabă, la negocierea noului acord cu Armenia se va ţine cont de experienţa pozitivă în relaţia cu Kazahstanul, cu care UE a parafat un Acord de Cooperare şi Parteneriat Comprehensiv în ianuarie 2015.

Tăcerea Rusiei

Poziţia silenţioasă a Rusiei faţă de lansarea noilor negocieri armeano-comunitare generează anumite confuzii, având în vedere presiunile exercitate de aceasta asupra Armeniei în 2013. Evaluarea situaţiei curente ajută la identificarea motivelor ce ar sta în spatele tăcerii Rusiei, care în ultimii 5-7 ani a reacţionat agresiv la apropierea UE de republicile ex-sovietice.

Aşadar, primul şi cel mai important motiv constă în faptul că UE vrea să negocieze un acord ce va ţine cont de participarea Armeniei în Uniunea Economică Euroasiatică, fapt ce convine părţii ruse. În altă ordine de idei, oficialii ruşi sunt ghidaţi de raţionamente pragmatice. Fiind în impas economic şi în incapacitate a oferi ceva, Rusia ar putea fi interesată în oferta UE, deoarece aceasta presupune contribuţii financiare şi tehnice pentru Armenia, pe care partea rusă nu şi le poate permite. Mai mult ca atât, Rusia ar încerca să promoveze o politică externă hibridă în ţările din Parteneriatul Estic. Potrivit acesteia, ţările sunt lăsate să dezvolte în linişte relaţiile cu UE, dar numai după ce devin parte componentă a Uniunii Euroasiatice, prin care acestea cedează o partea din suveranitatea sa către Rusia (cel puţin, în materie de regim comercial).

În orice caz, Rusia nu poate să împiedice acorduri bilaterale dintre UE şi statele membre ale Uniunii Euroasiatice, fapt probat de Kazahstan. Dar ceea ce contează pentru oficialii ruşi este că acordurile UE nu pot depăşi limitele acceptabile pentru Rusia, care sunt trasate prin intermediul Uniunii Economice Euroasiatice, dar şi alte structuri euroasiatice.

Viitorul Acord UE-Armenia - precedent cu riscuri ascunse sau nu?

Iniţiativa de a negocia un nou acord armeano-comunitar pare inocentă. Însă implicaţiile pe care aceasta le poate avea pentru ţările semnatare ale Acordurilor de Asociere şi DCFTA cu UE, în particular pentru Moldova, sunt, deocamdată, trecute cu vederea. Or, precedentul creat de acordul UE cu Armenia poate deveni un exemplu atractiv pentru forţele pro-ruse din Moldova, care vor să împingă ţara în Uniunea Economică Euroasiatică şi să revizuiască Acordul de Asociere cu UE. La fel, cazul dat poate deveni o sursă de inspiraţie pentru Rusia care astfel va putea demonstra că o ţară din Parteneriatul Estic poate concomitent să fie în Uniunea Economică Euroasiatică şi să dezvolte un dialog complex cu UE. Întrebarea este dacă UE anticipează care poate fi impactul (geo)politic al noului acord cu Armenia asupra altor ţări din Parteneriatul Estic, în particular, asupra celor care au semnat deja Acordul de Asociere şi DCFTA.

În loc de concluzie…

Aspectele explicate mai sus merită să fie analizate serios de către europeni pentru a evita surprize neplăcute în ţări semnatare ale Acordului de Asociere/DCFTA, precum Moldova, unde vectorul european este foarte instabil. În acest context, sunt necesare soluţii pentru a minimiza riscurile ce derivă din precedentul pe care îl setează viitorul acord UE-Armenia. Printre soluţii trebuie să se regăsească îmbunătăţirea instrumentelor de comunicare cu populaţia despre integrarea europeană şi combaterea eficientă a propagandei ruseşti. Mai mult ca atât, valorificarea beneficiilor care derivă din DCFTA şi condiţionarea reformelor ce ţin de sectorul justiţiei şi combaterea corupţiei sunt imperative. În fine, exemplul Armeniei poate să fie ignorat de către moldoveni, dacă Acordul de Asociere (DCFTA) va aduce rezultate vizibile şi ireversibile.