Năstase, nedumerit de „extazul” unor portaluri de ştiri, după ce au aflat că Maia Sandu ar fi candidatul comun al opoziţiei
0Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a lansat joi, 13 octombrie, câteva întrebări matinale pe pagina sa de Facebook. Năstase se întreabă de ce holdingul media al lui Vlad Plahotniuc a părut atât de fericit după ce a aflat că Maia Sandu ar fi candidatul comun al PLDM, PPDA şi PAS.
„Niste întrebări matinale, Prieteni.
Oare de ce holdingul de sorginte teroristă, întreţinut de Plahotniucul - coordonator pe miliardele furate de la cetăţeni, era atât de exaltat ieri, la auzul unor "informaţii" sforăite despre candidatul unic?
De ce atât de sonor extazul unor portaluri de-ale lui Tănase?
Şi încă una. De la cine această "scurgere" precoce către un portal întreţinut de Şalari, tirajată imediat, în mod concertat, în grabă criminală?
Candidat la Preşedinţie încă nu înseamnă presedinte. Iar preşedintele nu e Procuror.
Aşa că puţină răbdare. Şi puţină linişte. De la extaz la agonie nu-i decât un pas, chiar dacă acesta va fi, poate, şi mai lung.
Abia sâmbătă Piticul va afla cat de mic este”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.
Amintim că miercuri, 12 octombrie, mai multe instituţii media de la Chişinău au răspândit informaţia precum că PLDM, PAS şi PPDA au decis ca Maia Sandu să fie candidatul comun al acestor formaţiuni la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie. Presa a făcut referire la declaraţiile liderului PLDM, Viorel Cibotaru, care anunţase acest lucru.