Milioane de lei, nedeclaraţi în campania electorală. PDM şi PLDM lideri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 15 milioane de lei nu au fost raportaţi în campania electorală de către concurenţii electorali. Cele mai mari sume nu au fost declarate de către Partidul Democrat (10 mil.) şi Partidul Liberal Democrat din Moldova (3 mil.).

Restul milioanelor au fost cheltuiţi de PCRM, PL, PSRM şi alţii. Datele au fost prezentate de către Asociaţia Promo-LEX în Raportul privind monitorizarea finanţelor concurenţilor electorali în cadrul campaniei pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

11 mil. lei pentru evenimente publice

Majoritatea cheltuielilor nedeclarate, în baza estimărilor Promo-LEX, sunt atribuite organizării evenimentelor publice – 11.160.545 lei sau 74,82 % din total.

Potrivit observatorilor Promo-LEX, cel puţin şase concurenţi electorali au efectuat cheltuieli pentru organizarea a 181 concerte, şapte discoteci, două evenimente de lansare în campanie şi două concerte în afara ţării. Cel puţin 91 artişti au fost implicaţi în concertele respective.

Astfel, PLDM a organizat cel puţin 98 concerte în 30 raioane, trei discoteci în două raioane, un eveniment de lansare în campanie şi cel puţin două concerte în afara ţării. Pentru PLDM au evoluat cel puţin 46 artişti. Suma cheltuielilor totale nereflectate în raportul financiar al CE este de cel puţin 2.150.659 lei.

De asemenea, PDM a organizat cel puţin 67 concerte cu caracter electoral în 31 raioane şi patru discoteci în trei raioane. Pentru PDM au evoluat cel puţin 39 artişti. Costurile pentru serviciile artiştilor au fost estimate la 7.995.990 lei, în timp ce cheltuieli nu au fost raportate. Democraţii nu au raportat cheltuieli nici în ceea ce priveşte reflectarea evenimentelor desfăşurate în sursele media. Suma totală a cheltuielilor nereflectate în raportul financiar al PDM pentru evenimentele publice este de cel puţin 8.834.206 lei.

„Aceşti doi concurenţi electorali - PLDM şi PDM - au depăşit cota de 5% (aproape 3 milioane lei) permisă de CEC pentru nedeclararea cheltuielilor în campanie. Pentru această încălcare este prevăzut că un concurent electoral poate fi exclus din campania electorală”, a declarat analista financiară a organizaţiei, Cornelia Călin.

Costul deplasărilor în străinătate, omis

La fel, concurenţii electorali nu au raportat cheltuielile pentru deplasările în străinătate. PSRM a efectuat cel puţin şapte întâlniri, dintre care cinci cu alegătorii de la Moscova, Sankt Petersburg, Soci, Tiumen şi Surgut. Acestea au costat partidul cel puţin 14.212 lei. Pentru cele două întâlniri cu oficialii din Federaţia Rusă, la care au participat doi candidaţi din partea PSRM, au fost estimate cheltuieli minime în sumă de 10 mii lei. Valoarea totală a cheltuielilor ce nu se regăsesc în rapoartele financiare ale PSRM e de 24 mii lei.

PLDM a efectuat cel puţin 11 întâlniri cu alegătorii din oraşele Milano, Galaţi, Constanţa, Padova, Bologna, Bucureşti, Brescia, Mestre, Torino, Paris şi Atena. Cheltuielile de deplasare - 20.398,6 lei - nu se regăsesc în rapoartele financiare ale PLDM.

PDM a efectuat cel puţin două întâlniri cu alegătorii în Mestre şi Verona. Cheltuielile estimate sunt de cel puţin 3.740 lei, care, la fel, nu au fost raportate.

PL a efectuat cel puţin o întâlnire cu alegătorii într-un oraş - Verona. Cheltuielile estimate sunt de cel puţin 1.870 lei şi care nu se regăsesc în rapoartele financiare ale PL.

Conform calculelor Promo-LEX, suma totală neraportată pentru cheltuielile de deplasare a tuturor CE este de cel puţin jumătate de milion de lei.

Reprezentanţii Promo-LEX menţionează că, prin nedeclararea mijloacelor financiare, CE au încălcat legislaţia. „Suntem conştienţi că, în realitate, cheltuielile sunt mult mai mari. De aceea, recomandăm ca organele de drept, în conformitate cu prevederile legislaţiei contravenţionale sau procesual-penale, să cerceteze aceste abateri. Totodată, CE trebuiau să asigure transparenţă în acumularea veniturilor, iar autorităţile să reacţioneze în aceeaşi măsură faţă de toţi CE”, a opinat reprezentantul organizaţiei, Corneliu Cirimpei.

Cheltuieli oficiale

În total, concurenţii electorali au cheltuit aproape 117 milioane lei în campania electorală. PD şi PLDM au cheltuit cel mai mult. Astfel, suma cheltuielilor raportată de PLDM este de 37 milioane de lei, cea raportată de PD este de 35 mil. PSRM şi PP „Patria” au raportat câte 13 mil., PCRM - 4 mil., PL - 3 mil. etc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite