Maia Sandu îl contrazice pe Igor Dodon: „Crimeea rămâne parte a Ucrainei, ocupată de Federaţia Rusă”
0Candidatul comun al PAS, PLDM, PPDA la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, îl contrazice pe contracandidatul său din turul doi de scrutin privind problema Crimeei. Sandu declară că regiunea Crimeea este teritoriul Ucrainei ocupat de Rusia.
„Crimeea rămâne parte a Ucrainei, ocupată de Federaţia Rusă prin încălcarea normelor dreptului internaţional. Şi, mai ales, în condiţiile în care suntem noi, în Republica Moldova, având o regiune ocupată, controlată de un regim separatist, mi se pare o formă de trădare de stat să afirmi că, Crimeea este parte a Federaţiei Ruse”, a menţionat Sandu.
Liderul PAS susţine că Igor Dodon nu va câştiga alegerile „pentru că noi suntem cu mult mai mulţi decât ei”.
Maia Sandu afirmă că nu are schelete în dulap, după ce candidatul socialist la prezidenţiale a declarat contrariul, fapt ce a servit drept motiv pentru el să promită că va veni la dezbateri.
„Dodon ştie foarte bine că eu nu am schelete. Dacă aveam schelete, le arăta de mult prin holdingul lui, acum având şi el un holding, un pic mai mic decât cel al lui Plahotniuc, dar pe care îl foloseşte într-o manieră la fel de manipulatoare şi de necivilizată. Ei până acum nu au reuşit să găsească nimic care mi-ar incrimina mie anumite lucruri, singurele invenţii ale lor au fost minciunile. De aceea, vom avea o discuţie foarte interesantă”, a conchis preşedintele PAS, într-un interviu pentru Europa Liberă.