Krasnoselskii: Transnistria are dreptul internaţional de a fi recunoscută, însă totul la timpul său VIDEO
0Presedintele nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselskii, nu renunţă la ideea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene, respingând-o categoric şi pe cea a federalizării ţării, propusă de Igor Dodon. Krasnoselskii susţine că Tiraspolul are dreptul istoric şi internaţional de a cere recunoaşterea independenţei.
Liderul de la Tiraspol a menţionat că atât malul drept al Nistrului, cât şi cel stâng nu sunt gata de federalizare. Pe de o parte regiunea transnistreană ar avea ca un contra argument referendumul din 20016, când populaţia din Transnistria a votat pentru independenţă, iar pe de altă parte, potrivit lui Krasnoselskii, Moldova nu va dori să-ţi schimbe Constituţia în favoarea Tiraspolului, prin declararea limbii ruse ca a două limbă de stat, etc.
„Republica Moldovenească Nistreană ca şi stat s-a realizat şi e greu să polemizezi pe acest subiect. Avem toate instituţiile de stat. Avem dreptul istoric şi cel internaţional de a fi recunoscuţi, este un lucru evident, însă totul la timpul său. Până nu a venit acel timp, haideţi să soluţionăm acele probleme elementare de care depinde viaţa oamenilor simpli. Haideţi să deblocăm staţia „Slobodca” şi să permitem uzinei metalurgice din Râbniţa să-şi transporte produsele pe logistica cării ferate şi nu cu automobilele, care sunt foarte scumpe. Ucraina este gata să deblocheze, dar Moldova nu permite. Haideţi să permitem agenţilor noştri economici să-şi devameze marfa la Tirapsol, şi să nu fie nevoiţi să o aducă tocmai la Chişinău şi iar înapoi. Haideţi să ne preocupăm de recunoaşterea numerelor de înmatriculare, a diplomelor de studii şi aşa mai departe”, a declarat Vadim krasnoselskii la o conferinţă de presă, dedicată vizitei sale de lucru la Moscova.